Unităţile de cazare nu au suficientă apă pentru a le garanta turiştilor o toaletă la care se poate trage apa sau un duș după o zi petrecută în căldura verii, notează sursa citată.
Sicilia a început să impună restricții de apă în februarie, când regiunea a declarat stare de urgență pe fondul unei secete necruțătoare. Infrastructura ineficientă și învechită nu a făcut decât să agraveze lipsa apei, care a afectat deopotrivă turismul și agricultura, două sectoare esențiale pentru economia Siciliei, punctează CNN.
Raționalizarea este în vigoare pentru mai mult de 1 milion de persoane din 93 de comunități. Unele sunt nevoite să reducă consumul de apă cu până la 45%. Acest lucru înseamnă că robinetele se golesc în funcție de program, iar aprovizionarea este întreruptă complet peste noapte în majoritatea locurilor.
Hotelurile își avertizează clienții cu privire la potențialele penurii și îi ajută pe vizitatori să facă rezervări în altă parte pe insulă, unde restricțiile sunt mai puțin severe sau nu sunt în vigoare.
La pensiunea Le Cinque Novelle din centrul localității Agrigento, unde restricțiile sunt stricte, proprietarii au montat filtre la dușuri și chiuvete pentru a economisi cât mai multă apă. Însă oaspeții lor se plâng adesea.
„Pe bună dreptate, oamenii ne cer asigurări înainte de a veni, dar noi nu știm ce să le spunem”, a declarat pentru CNN Giovanni Lopez, care deține pensiunea. „Situația afectează rapid întregul sector al cazării turistice, ceea ce riscă să aibă consecințe economice grave, având în vedere că turismul este un sector pe care se bazează aproape toată lumea din această parte a Siciliei.”
Guvernul regional sicilian a cerut Romei subvenții pentru a importa apă de pe continent, dar deocamdată nu există niciun plan concret pentru a ajuta insula.
Anul trecut, insula s-a confruntat cu incendii grave de vegetație care au forțat turiștii să evacueze sau să își amâne vizitele. Acum, penuria de apă provocată de secetă reprezintă o altă îngrijorare.
Alte părți ale Italiei se confruntă, de asemenea, cu secetă, dar numai cea din Sicilia este considerată „extremă”, cel mai înalt nivel, conform Institutului Național Italian pentru Protecția Mediului și Cercetare (ISPRA). Mai puțin de un sfert din precipitațiile obișnuite au căzut în timpul iernii pe întreaga insulă, ceea ce a lăsat aproximativ 20% din acviferele subterane într-o stare de „penurie de apă”, potrivit ISPRA.
În februarie, guvernul regional a declarat o „stare de criză și de urgență a apei” pentru irigații și apă potabilă în Agrigento și alte patru provincii, care va dura cel puțin până la sfârșitul anului.
„Rezultatul unei politici eșuate de gestionare a apei care durează de 20 de ani”
Francesco Picarella, șeful Federației Hoteliere din Agrigento, care deține și un hotel în centrul orașului, spune că anii de guvernare ineficientă au înrăutățit lucrurile. Din 2011 se vorbește despre reconstruirea rețelei de apă, dar nu s-au făcut prea multe progrese, a spus el.
„Problema de astăzi este rezultatul unei politici eșuate de gestionare a apei care durează de 20 de ani”, a spus el. El a spus că rezervoarele seacă din cauza lipsei de ploaie, dar și a scurgerilor.
Deşi „ar fi trebuit să fie un an de aur” pentru Agrigento, care în luna martie a anului trecut a fost numită Capitala italiană a culturii pentru 2025, o distincție care atrage de obicei mai mulți turiști, „vorbele despre criza apei pot ruina sezonul”, transmite un patronat local al hotelierilor.
Situația este la fel de gravă și pentru fermieri. La o fermă ecologică de lângă Caltanissetta, în centrul Siciliei, la aproximativ 50 de kilometri nord-est de Agrigento, caprele beau un nămol noroios în locul unui iaz. Și cultivatorii de citrice își văd faimoasele portocale siciliene zbârcite pe pomi din cauza lipsei de apă. Rezervoarele folosite pentru irigații în jurul muntelui Etna, unde sunt cultivate portocalele, conțin acum jumătate din cantitatea de apă pe care o consumă în mod obișnuit. În lipsa ploilor de vară, acestea vor scădea la aproximativ 25 %, potrivit Observatorului ANBI privind resursele de apă, o agenție guvernamentală.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!