UPDATE, ora 10.59: Traficul feroviar între Inoteşti şi Cricov a fost reluat la ora 09.34, pe ambele fire de circulaţie, incendiul la locomotiva trenului R 5012 fiind stins de către pompierii militari, care au permis redeschiderea circulaţiei feroviare, a anunțat Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA.

Știre inițială:Potrivit ISU Prahova, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Urlaţi intervin cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, după ce a fost anunţat un incendiu la locomotiva unui tren, în halta Tomşani, relatează News.ro.

„Din primele informaţii, incendiul se manifestă la compartimentul motor al locomotivei, iar în trenul de călători se află aproximativ 100 de călători. Nu sunt înregistrate victime”, a transmis sursa citată.

Locomotiva a fost decuplată şi se acţionează pentru lichidarea incendiului. 

Este vorba despre un tren Regio care circula pe ruta Buzău-Bucureşti Nord. Incendiul s-a produs în zona trecerii peste calea ferată, fiind îngreunat şi traficul rutier.

Alimentarea cu energie, oprită pe ambele fire de circulație

„În cursul acestei dimineţi, 5.09.2024, pe firul 2 de circulaţie dintre staţiile Inotesti şi Cricov s-a produs o degajare de fum la o a doua locomotivă din compunerea trenului R 5012 Buzău – Bucureşti Nord. Mecanicul trenului a acţionat conform procedurilor aferente unor asemenea situaţii, a avizat serviciul 112, a decuplat cuplul de vagoane de locomotivă şi a intervenit cu mijloacele din dotare până la sosirea echipei de intervenţie. Siguranţa şi securitatea pasagerilor nu au fost puse în pericol”, a transmis CFR Călători.

Pentru intervenţia în condiţii de siguranţă, s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică a ambelor fire de circulaţie.

Până la reluarea circulaţiei, sunt afectate trenurile: IR 1655 Bucureşti Nord – Suceava, IR 1661 Bucureşti Nord – Iaşi, R 5071 Brazi – Buzău, IR 1658 Bacău – Bucureşti Nord, IC 572 Galaţi – Bucureşti Nord.

FOTO: Captură video

Urmărește-ne pe Google News