ComenteazăCasele
și curțile breslelor
Muzeul funcționează într-un imobil din 1857, pe o intrare laterală a pieței centrale din Tg. Secuiesc , la curtea nr. 10. Casele breslelor și curțile lor înconjoară piața, iar pe frontispiciul fiecăreia se disting simbolurile breslelor.
Aflasem că duminică muzeul e închis
pentru un vernisaj. Însă gazdele ne-au permis să vizităm partea care ne
interesa, acolo unde se afla memorabila colecţie de costume populare
miniaturale. O frescă!
Echipă de ”păpuși”!
Am emoții! Am trăit într-o casă fără păpuși. Tata a fost handbalist, eu și sora mea, Mădălina, ne jucam cu mingea, nu cu păpușile!
Aveam o echipă de ”păpuși”! Când eram mai tânăr, strângeam copiii de-o șchioapă din cartier, făceam o echipă și jucam contra celor bătrâni. De multe ori câștigam!
I-am rupt mâna unei Suzi
Verișoara mea, Kati, a avut o păpușă Suzi, de la Arădeanca. Obținută de pe urma unui concurs. Eu și sora mea i-am rupt o mână păpușii. Ea a operat-o pe Suzi. Nu prea a ieșit cusătura.
Trag aer în piept și intrăm.
Am păsit într-un univers magic.
Simpaticele păpușele, toate marca Arădeanca, sunt, de fapt, o istorie a
evoluției portului popular din zonă. Colecția aparţine Muzeului Naţional
Secuiesc, iar în posesia secţiei din Tg. Secuiesc a intrat în 1974, când a fost
transferată o primă parte, ca apoi, în 1995, să ajungă în muzeu toată colecţia.
247 de exponate
Iar din vara lui 2001, 247 din cele 349 de exponate cu porturi populare miniaturale din Maramureș până în Banat, din Crișana în secuime și până în zonele maghiare din Moldova, din Covasna, Harghita, Mureș, Brașov sau Satu Mare, pot fi admirate în cele trei săli dedicate.
”Nenea ziaristul…”
Miniaturile parcă vorbesc cu mine: ”Nenea ziaristul, mai ții minte când ne-ai rupt o mână!”. ”Iertați-mă!” și mă frec cu mâna la ochi.
Revista Cutezătorii: ”Coase haine pentru Suzana!”. Și s-a blocat poșta redacției!
Ideea a pornit în 1970, de la revista pentru copii Jobarat, în fapt ”Cutezătorii” în limba maghiară, care le-a solicitat copiilor din Transilvania să confecționeze costumașe populare cu care să îmbrace păpușile.
“Coase haine pentru Suzana”, au cerut redactorii. Era vremea când nu exista netul și e-mailul și când toată lumea trimitea scrisori la “Poșta Redacției”.
Scrisori pentru păpuși, scrisori pentru fotbaliști
Era pe vremea, când noi, cei cu patru decenii de viață azi, trimiteam scrisori la cluburile din străinătate, pentru un poster, un tricou, câteva poze sau abțibilduri.
Așteptam înapoi răvașul.
Iar când venea câte un plic, nu exista o emoție mai mare decât aceea să-l deschizi.
Cred că și verișoara Kati s-a simțit la fel! Iar noi…
costa păpușa Suzana, care a fost fabricată la începutul anilor 70, la Arădeanca, cât circa 6 kilograme de carne la acea vreme.
Așadar, premiul pentru cei care trimiteau porturile populare în miniatură la redacție era o păpușă.
Cei de la Jobarat au cumpărat câteva
păpuși, au fotografiat-o pe Suzana, i-au publicat imaginea în revistă și i-au
rugat pe copii să facă pentru păpușă haine după portul popular de la ei din
sat.
Părinți, bunici, preoteasa!
Ajutați de părinți și de bunici, de învățătoare sau de preoteasă, țâncii au luat cu asalt poșta redacției. Iar în fiecare răvaș care conținea miniatura portului popular, micuții au trimis date despre costumașe, din ce erau făcute, cu ce ocazii se purtau sau la ce obiceiuri.
Nici măcar editorii revistei nu au realizat cât impact va avea ideea lor și ce frescă etnografică vor lăsa în urmă.
De la câteva fetițe care brodau câteva
șorțulețe, s-au trezit cu 163 de scrisori, a povestit etnograful Erika Dimeny.
Și toată lumea a fost premiată.
10 copii au luat premiul I, 20 – premiul II și restul – premiul III.
Andrei, după Suzana!
Cum doar o scrisoare din cele 163 conținea macheta unui costum popular de băiat, cei de la Jobarat au continuat joaca.
Și cei care au participat la concursul inițial au fost rugați să propună un nume pentru păpușa-băiat.
A apărut Andrei, iar în anul următor, mulți cititori au făcut un port popular pentru Andrei. Deși munca era, de data aceasta, pro-bono!
Dacă știm din vreme, le scoatem scrisorile și le citim noi. Vin că au drum prin oraș sau din întâmplare. Chiar săptămâna trecută a venit o doamnă care trăiește în Ungaria. A ajuns aici în oraș și a venit și la muzeu, dar fără să știe că este aici colecția, și când și-a recunoscut costumul de pe păpușă a început să plângă.
Erika Dimeny, muzeograf, șef de secție de la Muzeul Breslelor din Târgu Secuiesc