UPDATE – 3 noiembrie, ora 14.10: Poliția Capitalei a informat astăzi că în acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere, neluarea și respectiv nerespectarea normelor de securitate și sănătate în muncă.
Ancheta se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, dar au fost cooptați și specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) București, Inspectoratului de Stat în Construcții, precum și ai Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat.
A fost efectuată cercetarea la fața locului, de către specialiști criminaliști și polițiști ai Serviciului Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, până în prezent fiind audiate mai multe persoane.
Poliția Capitalei:
UPDATE, 11.45 – Arafat: „Șoferul a fost scos inconștient și va fi transportat la spital”
Și a patra victimă din mașina zdrobită de macara, șoferul, a fost scoasă de salvatori inconștientă și va fi transportată de urgență la spital, potrivit șefului DSU, Raed Arafat.
„Nu pot să spun cât de grea este procedura, dar astfel de intervenții sunt sensibile pentru că e vorba de risc, macaraua poate să nu fie stabilă, e vorba de modul în care este omul în mașină. Nu este o misiune ușoară. Trebuie, de regulă, scos plafonul mașinii pentru a fi scoasă persoana încarcerată. Este o misiune cu risc inclusiv pentru echipajele de intervenție”, a spus Arafat la Digi 24.
În acest moment, medicii încearcă să-l stabilizeze pe bărbatul care rămăsese încarcerat după prăbușirea brațului macaralei.
Celelalte trei persoane, care au ieșit din mașină înainte de sosirea pompierilor, sunt în stare bună.
Potrivit ISU București-Ilfov, incidentul s-a petrecut pe strada Matei Millo. Brațul macaralei a zdrobit mașina în care se află în continuare șoferul acesteia.
Pompierii încearcă acum să ridice brațul macaralei și s-l scoată pe bărbatul încarcerat.
Trei dintre pasageri au fost scoși de trecători înainte de sosirea pompierilor.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro