Bătrâna din Botoşani a fost aşteptată să iasă din spital de soţul ei care, cu lacrimi de bucurie, a luat-o de mână şi a sărutat-o.
„Sunt fericită şi vă mulţumesc din tot sufletul meu„, a spus ea pentru „Un Show Păcătos”. Femeia spune că îşi aduce aminte absolut tot ce se întâmpla în jurul ei în săptămâna de coşmar pe care a trăit-o, dar că nu putea vorbi. „Aveam inima cât un purice„, a mărturisit ea. „Ştiu tot, dar nu puteam să-mi dau drumul la gură„, adaugă aceasta.
Bătrâna mai spune că nu ştie ce reprezenta lălăiala pe care o repeta la nesfârşit şi care era să îi aducă sfârşitul. „Tra, la, la, da, da, da… cântam ce-mi venea la socolteală. Nu doresc asta să se întâmple nici la puiul de şarpe„, zice femeia cu lacrimi în ochi.
Despre momentul în care cântecul a încetat şi şi-a recăpătat vorbirea, femeia spune: „Când mi-am dat drumul la gură, am vorbit o jumătate de noapte singură. Cum o să mă duc acasă, o să fac paturile, o să dau cu mătura…”.
Bătrâna îşi aminteşte şi despre calvarul pe care l-a trăit la spitalul din Botoşani, unde medicii nu au reuşit să găsească o soluţie pentru problema ei, pe care nu au înţeles-o:
„La Botoşani m-au legat de pat şi mă apăsau pe piept să stau cuminte. Am văzut moartea cu ochii„, spune femeia.
Astăzi, bătrâna a fost externată din spitalul din Bucureşti unde a fost tratată şi, deşi este încă vizibil slăbită, este fericită că poate vorbi din nou.
Vezi AICI cum cânta femeia!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro