Tragedia a avut loc în jurul orei 16.00, în apropierea localității Bazoșu Vechi.
Mama de 38 de ani și copilele ei de 13 și 15 ani erau împreună cu tatăl și alți membri ai familiei în zona Bazoșu Vechi. Cele trei au intrat în apă, iar după un timp nu au mai ieșit la suprafață.
Cei aflați pe mal au reușit să le salveze pe fete, nu însă și pe mama acestora. Oamenii au cerut ajutor la 112.
„La data de 9 august a.c., în jurul orei 15.57, poliţiştii oraşului Recaş au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 38 de ani şi două minore, în vârstă de 13 şi 15 ani ar fi fost la scăldat în râul Timiş, în apropierea localităţii Bazoşu Vechi, iar acestea nu ar mai fi ieşit la suprafaţă. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, acestea fiind găsite de către apropiaţii familiei cu care se aflau şi aduse la mal”, a transmis IPJ Timiş.
La fața locului au intervenit 20 pompieri cu 7 bărci, precum şi 2 scafandri, şi două ambulanţe SAJ, dintre care una cu medic, a transmis ISU Timiş.
Femeia de 38 ani nu a putut fi salvată și s-a stins sub ochii familiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro