Andrey a murit în chinuri groaznice într-un spital din Kursk, după ce a suferit arsuri de 45%.

Anastasia Baulina, în vârstă de 31 de ani și de ocupație casieră, l-a dus pe copil în curte și, pentru gestul său ”de trădare”, i-a turnat în gură combustibil dintr-o canistră, apoi i-a dat foc.

Conform anchetei, mama criminală i-a spus băieţelului înainte de aprinde bricheta „Să vedem cum va arde”.

Sora băiatului, în vârstă de 12 ani, a asistat la întreaga scenă. „Petrolul îi curgea din gură, în timp ce plângea” a povestit sora lui, Natalya.

Andrey alături de sora sa Natalya. Băiatul a fost ucis de mamă, în Rusia. Foto: Profimedia

Fetiţa a fugit speriată, iar mama și tatăl vitreg Pavel Baulin, 35 de ani, lucrător la fermă, au stins flăcările și au chemat o ambulanță.

Copilul a ajuns în stare critică la spital, dar a murit două zile mai târziu din cauza arsurilor.

Autoritățile au deschis o anchetă, iar femeia a fost reținută. Dacă va fi găsită vinovată, Baulina riscă până la 20 de ani de închisoare.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News