Medicii care au diagnosticat-o pe Stephanie cu cancer în anul 2015, i-au dat acesteia doar 10 luni de trăit, potrivit edition.cnn.com.
„Timp de doi ani, a vorbit doar despre cât de mult își dorea să-l vadă pe fiul ei Dalton absolvind liceul”, a povestit o prietenă apropiată a femeii.
Dalton Jackson a terminat școala și urma să primească diploma de absolvire a liceului Halls, Tennessee, pe 18 mai. Dar doctorii lui Stephanie s-au temut că ea nu va rezista până atunci, așa că familia și prietenii ei au decis să mute ceremonia de absolvire la spitalul unde era internată.
Conducerea liceului a fost de acord cu inițiativa luată de apropiații femeii, iar personalul medical de la Spitalul Baptist Memorial East din Memphis a făcut totul pentru a se asigura că Stephanie va fi bine din punct de vedere fizic pe perioada ceremoniei.
Momentul emoționant a fost filmat și, deși Stephanie nu prea putea să vorbească, a reușit să le mulțumească tuturor pentru că i-au dăruit acest moment. Pentru fiul ei a avut câteva cuvinte pe care cel mai probabil băiatul le va ține minte toată viața: „Poți să faci orice îți propui. Să nu uiți niciodată asta”.