„Tocmai am plătit la stat 14.000 de lei impozit!”, a povestit tânăra, care are o afacere în stațiunea prahoveană Breaza. „Pentru ce am dat banii aceștia? Pentru o felie de pâine prăjită pe care a primit-o copilul meu? Am chemat doctorul. A ridicat din umeri. L-am întrebat dacă i s-ar părea normal, dacă ar ajunge cu copilul lui în situația în care este copilul meu, să fie tratat așa. A spus că nu!”.

După două zile, femeia s-a externat la cerere, pe semnătură, deoarece nu a mai suportat condițiile din spital și a ajuns cu copilul la o unitate privată din București.

„Nu aveam mâner la geam, ca să putem aerisi”

Tânăra mamă a reclamat condițiile din Spitalul Județean de Urgență Constanța.

  • „La micul dejun au venit și au pus dimineața o felie de pâine prăjită pe pachetul meu de șervețele umede. Nici măcar un șervețel de hârtie nu ne-au dat, ce să mai zic de farfurie…”;
  • „Aerisirea de la WC era direcționată în salon… Nu am crezut că există așa ceva. Cum au gândit-o? Vă închipuiți cum mirosea acolo?”;
  • „Pe căldurile astea, în salon nici nu aveam mâner la geam să putem aerisi. Nu aveam jaluzele sau ceva la geam, la 5 dimineața, bolnav fiind, copilul meu se trezea din cauza luminii”;
  • „Nici măcar față de pernă nu am avut, era un fel de mușama pe care nu puteai pune capul că ți se lipea de piele”;
  • „Pe tot parcursul celor două zile și o noapte de internare, tot tratamentul medicamentos a fost cumpărat de părinți. Au avut doar Dexa, ser fiziologic și mănușă chirurgicală, ca să lege bățul de pat..”.
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

„Am stat de vorbă cu asistentele. Toate ridicau din umeri. Cică nu s-a făcut niciodată nimic în acel spital decât când au apărut reclamații în presă”, a mai spus prahoveanca.

Fără supărare, eu plătesc taxe la stat, este normal să fiu tratată decent. Nu vreau lux, vreau decență. Atât! Nu bătaie de joc. 

Mama internată cu fiica ei, la SJU Constanța:

Libertatea a încercat să contacteze purtătorul de cuvânt al SJU Constanța, dar acesta nu a răspuns apelurilor și mesajelor. În momentul în care vom avea o reacție din partea unității medicale, aceasta va fi publicată.

spital3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Foto: Observatorul Prahovean

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI