Onuța a fost desoperită în stare de inconștiență, pe 25 decembrie, dimineața. La ora 5:50, o ambulanță a fost chemată la fața locului, iar medicii au găsit-o în stop cardio-respirator. În jurul ei, erau cei trei copii ai femeii, care strigau că și-au găsit mama căzută în casă.
Timp de mai bine de o oră, medicul de pe ambulanță a efectuat manevre de resuscitare, însă nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața femeii.
Cauza decesului mamei în vârstă de 37 de ani este încă neclară, iar potrivit apropiaților, femeia nu era cunoscută cu probleme de sănătate.
„Toti cei care o cunosc spun numai lucruri bune despre ea. Era harnică si îsi iubea copiii. Are un băiat de vreo 12 ani si douã fete de 8 si 9 ani. Din câte stim noi, sotul o mai bătea, chiar acum avea un deget rupt, dar în noaptea aia – 24/25 decembrie, era la muncă. Chiar în seara de 24 decembrie, ea a fost la noi la magazin si a cumpărat dulciuri pentru copii ca să le punã sub pomul de Crãciun. Nu avea nimic, nu se stia bolnavă. Este tare ciudată moartea ei. Fata asta nu era din sat, era de prin Zorleni, părintii ei având o stână. Era căsătorită la noi în sat. Suntem si noi curiosi ce ar fi putut sã-i cauzeze moartea”, a spus unul dintre vecini, potrivit vremeanoua.ro.
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
În acest caz politia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Citește și:
Domenii cheie din Guvern, conduse de miniştri fără pregătire de specialitate: Un secretar şcolar la Interne, un designer la Apărare şi un inginer de la „parfumerie” la Fonduri Europene
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie