Oana Alexandrescu a scris joi seara pe grupul de Facebook Voluntari în Europa, cerând ajutor.
„Bună seara! Sunt o mamă blocată în Ucraina cu fiul meu de 11 luni din motive… Nici nu am cuvinte cum să le numesc. Am venit în urmă cu aproximativ 10 zile cu partenerul meu, care este cetățean polonez-nigerian. Nu am vrut să vin. Locuim în Varșovia. Însă m-a amenințat că atunci el va pleca cu copilul, iar eu nu pot împiedica asta nicicum. Am venit împotriva voinței mele.
L-am implorat încă de luni cu cerul și pământul să schimbe biletele zborului de astăzi, însă nu a făcut acest lucru, ignorând toate avertismentele ambasadei polone și române deopotrivă. Am sunat până și la Ambasada Nigeriei pentru ajutor. Mi-au spus ca e o problemă de familie și să sun la poliție. Astăzi zborul mi-a fost anulat. Tot ce doresc este să îmi duc fiul în siguranță din aceasta țară.
Consulatul roman din Odesa mi-a spus să găsesc o mașină și să părăsesc țara prin cel mai apropiat punct de frontieră cu Moldova care e la 60 km. Din păcate, nu se mai acceptă plata cu cardurile, bancomatele sunt goale. Niciun autobuz, tren, taxi, mașină nu se mișca. Se pare că au închis Odesa. Nu există carburant. Vă rog să mă ajutați să găsesc o soluție de a ajunge la una din granițe fie poloneză, romană sau Moldova. Am bani cash și plătesc oricât! Tot ce doresc e transport spre graniță! Sunt disperată!”.
Ajutorul a venit repede pentru Oana.
Vineri dimineață, tânăra a postat pe Facebook mai multe imagini cu ea și fiul ei într-o mașină, pe o șosea din apropiere de granița Ucrainei cu România de la Isaccea, o hartă google cu traseul urmat și un text scurt: „Update. Mulțumesc!”.
Oana a povestit pe scurt, pentru Libertatea, în timp ce se afla la Poroma Pereprava, așteptând să urce pe bacul care traversează Dunărea, la Isaccea, cum a plecat din Odesa.
„Nu am reușit să găsesc mașină, nu cunoșteam pe nimeni. O nebunie. Au fost români care au sărit în ajutor și am găsit o româncă, pleca împreună cu fata ei, plus încă o ucraineancă, pleca tot cu fata ei și ne-a mai însoțit un bărbat. Am fost două mașini. Am ales drumul direct spre România, să ajungem la Galați”, a spus ea.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații după ce Rusia a atacat Ucraina