Kaylene Bowen a început să acuze tot felul de simptome bizare. A susținut chiar că a avut temperatura foarte ridicată timp de șapte zile la rând. Soțul ei de atunci a început să se întrebe dacă nu cumva femeia a început să sufere de o tulburare, din cauza căreia simte nevoia să atragă atenție. Ce a urmat, însă, întrece orice imaginație. Kaylene l-a născut prematur pe Christopher, în aprilie 2009.

„Întotdeauna spunea că este bolnav. În fiecare săptămână, în fiecare lună. Întotdeuna spunea că are asta sau asta”, a declarat tatăl băiatului.

În perioada 2009 – 2016, Christopher a mers de 323 la spital, unde a fost dus de propria mamă care descria niște simptome de groază. Mai mult, băiatul a suferit 13 intervenții chirurgicale majore. Acesta a avut aparat pentru a-l ajuta să respire, a mers în scaun cu rotile și chiar a fost hrănit printr-un tub. Mai mult, mama lui a încercat chiar să-l pună pe lista de copii care au nevoie de transplant de plămâni.

Tatăl băiatului susține că a încercat ani de zile să-i convingă pe judecători că băiatul nu este bolnav, însă aceștia o credeau pe mamă. El nici nu a mai avut voie să-și vadă băiatul.

„Era mereu aceeași poveste: Christopher este pe moarte. Tatăl nu trebuie să fie alături, căci nu știe să aibă grijă de el. De fiecare dată când mergeam în instanță, mă făceau să mă simt cel mai josnic om”, a mai spus bărbatul.

Într-un final, personalul spitalului din Dallas și-a dat seama că ceva nu este în ordine, ceea ce a dus că băiatul, care are acum opt ani, să fie luați din grija femeii. Mai precis, doctorii au realizat că băiatul nu are cancer, precum niciunul dintre simptomele pe care mama sa susținea că le acuză.

În urmă cu doar câteva zile, femeia a fost arestată pentru faptele sale. Procesul ei rmează să înceapă, însă ea este în arest preventiv, cauțiunea fiind stabilită la 150.000 de dolari. Potrivit sursei citate, femeia ar putea să sufere de sindromul Munchausen, o tulburare psihitrică severă, prin care pacientul produce sau inventează o maladie.


Citește și: Ce spune expertul grafolog despre criminala de la metrou: are complex de inferioritate, se credea urâtă și era depresivă


 
 

Urmărește-ne pe Google News