„De marți vremea se va răcori, la început în jumătatea vestică a țării, acolo unde maximele nu vor mai depăși 20… 24 de grade Celsius, în timp ce în Bărăgan, Dobrogea și Moldova temperaturile vor mai consemna limite de până la 29 de grade Celsius”, a spus Elena Mateescu, la Digi24, citată de Hotnews.
Șefa ANM a spus că răcirea semnificativă va fi însă la finalul săptămânii, mai ales de sâmbătă, când maximele nu vor mai depăși 18… 20 de grade Celsius.
„De la valori de 30 de grade Celsius ziua, este posibil chiar de sâmbătă să consemnăm valori cu 10-15 grade Celsius mai puțin, iar în depresiuni să ne apropiem chiar de 0 grade Celsius, având în vedere masa de aer deosebit de rece care va aborda și zona țării noastre la finalul săptămânii viitoare”, a mai explicat Elena Mateescu.
Totodată, potrivit directoarei ANM, în tot mai multe zone din țară va ploua, precipitațiile fiind însoțite de vânt puternic.
„Aria precipitațiilor va fi în extindere, cantități de apă local însemnate, de 20 – 30 l/mp, și, nu în ultimul rând, și rafale de vânt cu viteze de 55 – 75 de km/h”, a precizat Mateescu.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Viorel67 • 09.09.2024, 07:36
Încep să se vadă rezultatele pentru care talibanul de la C-ta își freca barba de pământul încins și se ruga la stele sa ploua. Soso-haurarii merita respectul nostru pentru rugile făcute pe câmpul patriei.