UPDATE 17.50: Bărbatul de 43 de ani ucis în explozie avea antecedente, acesta fiind acuzat în trecut de infracțiuni privind traficul de droguri și violență. Potrivit cotidianului german Bild, se pare că bărbatul, de cetățenie turcă, a fost ucis într-o reglare de conturi a unor bande de traficanți de droguri, fiind victima unui atac de tip mafiot.

„Anchetatorii noștri cred că a fost un dispozitiv exploziv care a provocat explozia mașinii”, a anunțat poliția din Berlin pe Twitter, potrivit SkyNews.

Explozia s-a produs în timp ce mașina, un Volkswagen Passat, era în mișcare. Șoferul, un cetățean turc în vârstă de 43 de ani, a murit din cauza rănilor suferite. Nicio altă persoană nu a fost rănită.  Autoritățile cred că incidentul are legătură cu crima organizată și nu a fost un act de terorism.

Întreaga zonă a fost încercuită de polițiști. O echipă de geniști a verificat mașina, însă nu au fost găsite alte dispozitive explozive.

Autoritățile au stabilit un perimetru de securitate, în timp ce oamenii din zonă au fost sfătuiți să nu iasă din case și să stea departe de ferestre.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News