Accidentul a avut loc în zona cartierului Aleea Carpați. Pe imagini se vede cum o dubă se apropie de calea ferată și o trece fără să oprească, așa cum prevede legea.

Trenul a aruncat mașina de pe șine

Mașina a fost luată în plin de trenul care venea cu oarecare viteză. Mașina a fost întoarsă și scoasă de pe șine. În urma accidentului, două persoane au fost rănite.

„Inspectoratul pentru Situații de Urgență Horea al județului Mureș a fost solicitat astăzi să intervină în municipiul Tg.Mureș, zona cartierului Aleea Carpați, la nivelul unei treceri de cale ferată, în cazul producerii unui accident, în care a fost implicată și o garnitură de tren.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje aparținând Detașamentului de pompieri Tg.Mureș și o ambulanță de terapie intensivă.

În urma accidentului au rezultat două victime, una de cod verde, care nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar cealaltă victimă, în stare stabilă, a fost preluată de echipajul SMURD și  transportată la Unitatea de Primiri Urgențe”, au spus cei de la UPU Mureș, prin vocea purtătorului de cuvânt, Claudiu Virag.

Un alt accident teribil în care au fost implicate un tren și o mașină a avut loc recent la Vlădeni, în Iași.


CITEȘTE ȘI: Confesiunea lui Cristi, un gay cu o altfel de credință. „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Homosexualitatea nu e o alegere”

 
 

Urmărește-ne pe Google News