UPDATE ora 16.20: Richard Rojas, autorul atacului de joi din Times Square, lucra ca notar după ce s-a retras din armată și era interesat de Scientologie, fiind convins că vine sfârşitul lunii. Apropiații săi spun că acesta s-a întors schimbat din armată și că a început să bea pentru a scăpa de stres. În plus suferea de coșmaruri și se comporta ciudat.

El a fost arestat de forţele de ordine şi inculpat pentru crimă, tentativă de crimă şi omucidere cu un vehicul, cu circumstanţe agravante.

Analizele au arătat că înainte de accidentul din Times Square nu consumase alcool, dar se afla sub influenţa drogului PCP, care provoacă halucinaţii şi atacuri de tip schizofrenic. El a spus poliţiei că Dumnezeu i-a cerut să comită atacul şi că a auzit voci.

UPDATE ora 7.25: Fostul militar Richard Rojas, care a intrat cu mașina în oamenii aflați în Times Square, ar suferi de probleme psihice. El le-ar fi spus ofițerilor care l-au arestat că „a auzit niște voci”. Totodată, bărbatul în vârstă de 26 de ani a fost arestat anterior de două ori pentru că a condus sub influența băuturilor alcoolice. Acum, el nu consumase alcool, însă testele inițiale au arătat că se afla sub influența unor droguri.

Totodată, bărbatul le-a spus autorităților că se aștepta să moară. „Trebuia să mă împușcați! Am vrut să-i omor”, a spus el la scurt timp după arestare.

Între timp, au apărut mai multe detalii și despre persoana care a decedat. Este vorba despre Alyssa Elsman, în vârstă de doar 18 ani, care era din Michigan și se afla în vacanță cu familia. Sora ei în vârstă de 13 ani a fost și ea rănită.

Alyssa Elsman, în vârstă de 18 ani, se afla în vacanță în New York

UPDATE ora 23.45: Poliţia exclude o legătură cu terorismul. ”În baza informaţiilor de care dispunem pentru moment nu există vreun indiciu potrivit căruia ar fi fost vorba despre un act de terorism”, a declarat primarul New Yorkului într-o conferinţă de presă la faţa locului.

UPDATE ora 21.30: Șoferul care a intrat în pietonii din Times Square este Richard Rojas un bărbat de 26 de ani, fost militar din cadrul Marinei americani care are cazier judiciar pentru conducere în stare de ebrietate, a anunțat primarul din New York, Bill de Blasio într-o conferință de presă.

 

În urma accidentului au foist lovite 23 de persoane, dintre care o tânără de 18 ani a murit pe loc.

UPDATE ora 20.15: Departamentul de pompieri din New York a revizuit bilanțul accidentului din Times Square și a anunțat că o persoană și-a pierdut viața și alte 19 au fost rănite.

Într-un mesaj postat pe Twitter, Poliția din New York anunță că incidentul a fost unul izolat, dar se continuă investigațiile și că un bărbat a fost reținut.

UPDATE ora 20.05: Șoferul este un tânăr de 26 de ani din Bronx, care a luat o curbă greșită și a ajuns pe contrasens, a pierdut controlul mașinii și a înaintat pe trotuar lovind mai mulți pietoni până s-a oprit într-un stâlp pe West 45th Street, citează ABC News surse din poliție.

După ce s-a oprit, șoferul a încercat să fugă de la locul accidentului, dar a fost prins și a lovit un polițist care încerca să-l țină.

Tănărul are antecedente penale fiind arestat de alte două ori, odată pentru că a condus sub influența alcoolului și altă dată pentru furt de mașini.

UPDATE ora 19.35: Poliția din News York a transmis că șoferul mașinii este un tânăr de 26 de ani care se afla sub influența unor substanțe interzise. De asemenea anchetatorii au anunțat că este exclusă varianta unui atentat terorist.

Bilanțul provizoriu  este de un mort și 20 de răniți, transmite AP.

Anterior Pompierii anunțaseră că o personă și-a pierdut viața și 12 au fost rănite


O mașină care circula cu viteză în una dintre cele mai aglomerate zone din New York a intrat în pietonii care se aflau pe trotuar, iar în urma incidentului, cel puțin o persoană și-a pierdut viața, iar alte 10 primesc îngrijiri medicale.

Șoferul a fost reținut de poliție, iar anchetatorii au transmis șoferul ”a pierdut controlul mașinii”.

Poliția din New York a închis zona și a recomandat populației să stea departe de Times Square.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News