Accidentul a avut loc pe lotul 3 al autostrăzii, între localităţile Mirăslău şi Decea din Alba, în apropierea nodului rutier de la Decea.

”Aveți grijă pe autostrada Turda-Aiud la cerbi/căprioare (politiștii de la fața locului au spus că asemenea accidente se întamplă destul de des). Cerbul lovit a fost lung cât banda de urgență + 3/4 din banda 1” este textul unei postări de pe pagina de facebook Info Trafic Județul Cluj.

O mașină a lovit un cerb pe A10, în Alba. Cum explică CNAIR incidentul

Autostrada are gard de protecţie însă înălţimea relativ redusă a acestuia a permis cerbului să îl sară cu uşurinţă şi să ajungă pe carosabil.

Cum explică CNAIR acest incident

„Aceste garduri sunt gandite generalist, sunt garduri din sârmă zincată, gândite să nu ruginească foarte repede, să nu se deterioreze. Când avem de-a face cu animale excesiv de puternice sau excesiv de agile, cum sunt cerbii, pentru că, în general, un astfel de gard reţine căprioarele, dar când vine un cerb de 300 de kilograme, care vorba aia e şi vânjos şi plin de elan îi escaladează”, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.

Soluțiile CNAIR pentru evitarea unor astfel de evenimente

„O soluție ar fi ca cei care se ocupă de protecția şi gestionarea animalelor să identifice, să vadă în momentul în care părăsesc traseele lor normale de migraţie şi să încerce să le relocheze”, a afirmat Alin Șerbănescu.

Pacienții unui spital din Prahova, pe cale să fie externați forțat: „96% sunt imobilizați, mulți dintre ei nu au casă sau familie”
Recomandări
Pacienții unui spital din Prahova, pe cale să fie externați forțat: „96% sunt imobilizați, mulți dintre ei nu au casă sau familie”

De la inaugurarea sa, pe A10 au fost lovite mai multe vulpi, dar pe autostradă au intrat şi animale domestice cum ar fi oi şi chiar o vacă, care a fost fotografiată alergând printre maşini, amintește alba24.ro.

Recent, o mașină care circula pe Autostrada Soarelui a lovit niște mistreți.

FOTO: Facebook / INFO TRAFIC jud. CLUJ


Citește și:
VIDEO | Vacă urmărită de poliție în California. Imagini incredibile filmate din elicopter



Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.