Aflat la o distanță destul de mare de zebră, un pieton a fost lovit de o mașină la volanul căreia se afla un tânăr.

În urma impactului violent, pietonul, în vârstă de 71 de ani, a fost proiectat câțiva metri în aer și a căzut sub o mașină parcată în zonă, notează Informatia-ta de Suceava .

Localnici care au văzut incidentul au sunat la 112, dar au și sărit în ajutorul victimei, reușind s-o scoată de sub mașină.

Bătrânul a fost transportat de urgență cu o ambulanță la Spitalul Județean Suceava, unde a decedat, după câteva ore, din cauza rănilor multiple pe care le prezenta.

Conform Informatia-ta de Suceava, martorii au susținut că bărbatul de 71 de ani se angajase în traversarea străzii la 50 de metri distanță de trecerea de pietoni.

Polițiști urmează să stabiliească circumstanțele în care a avut loc accidentul.

Șoferul care a produs accidentul este cercetat pentru ucidere din culpă.

FOTO: informatiata.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News