Un șofer de 55 de ani, din comuna Prundu, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia Logan, din direcția Colibași către Prundu, s-a angajat neregulamentar în depășirea unui tractor agricol, care avea atașat un plug suspendat.

În acel moment, din sens opus circulau două autoturisme, iar pentru evitarea coliziunii, conducătorul auto a virat brusc dreapta și a intrat în coliziune cu plugul atașat tractorului, condus de un localnic de 57 de ani.

În urma impactului, a rezultat decesul unei femei de 50 de ani, din comuna Prundu, pasager pe locul din față al autoturismului, rănirea conducătorului auto, care a suferit leziuni la gât, și a unui bărbat de 48 de ani, pasager în autoturism, din aceeași comună, notează jurnalgiurgiuvean.ro.

Persoanele rănite au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

În urma accidentului, s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

La începutul acestei luni, un șofer a murit pe Autostrada 1, în județul Giurgiu, după ce s-a răsturnat cu mașina.

accident giurgiu-masina-utilaj agricolIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

FOTO: ISU Giurgiu

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
FANATIK.RO
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
GSP.RO
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
FANATIK.RO
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Observatornews.ro
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI