Episcopia Romano-Catolică din Iași demarează proiectul „Duș social” prin Asociația Congregația Slujitorii Carității – Opera Don Guanella.
Echipa proiectului vizează identificarea și sprijinire a 110 persoane, fondurile fiind oferite de către Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021.
„Activităţile proiectului au în vedere creşterea ratei de sprijinire a persoanelor fără adăpost, identificarea şi ajutorarea a 110 persoane fără adăpost din municipiul Iaşi. Astfel, dorim să venim în sprijinul acestora prin înfiinţarea serviciului «Duş social». Este o iniţiativă nouă care presupune un vehicul care are o cabină pentru baie, o toaletă, un cabinet de asistenţă medicală, spaţiu de frizerie şi maşină de spălat cu uscător, astfel oamenii străzii se vor simţi respectaţi”, au precizat organizatorii.
Practic, dușul mobil se va deplasa în zonele în care se cunoaște că ar putea exista astfel de beneficiari, iar echipa din proiect îi va ajuta pe aceștia inclusiv cu folosirea mașinii de spălat sau să se tundă, dacă doresc.
Cantină socială, de 10 ani
Scopul declarat al proiectului este „redarea demnității, egalității și bucuriei” pentru ca oamenii fără adăpost să aibă o șansă mai mare de a se integra în societate.
De luni, 8 martie, ora 11.00, mașina va porni pe drum, după ce PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, va prezida o celebrare de binecuvântare a camionetei. Aceasta va fi parcată în două locuri din Iași unde a fost deja solicitată aprobarea Primăriei Municipiului Iași: în apropiere de Casa Sfântul Iosif, în cartierul Bucium, și în zona Piața Nicolina.
Proiectul „Duş social” se alătură unui alt proiect deja în derulare, „Cantina socială”, gestionat de Surorile Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe din Iaşi, care au acelaşi fondator, pr. Alois Guanella.
Proiectul „Cantina socială” a început în urmă cu 10 ani, în cadrul Casei „Sfântul Iosif”, unde se află și un cămin de bătrâni. La cantina socială, 40 de persoane nevoiașe primesc zilnic un prânz cald şi un pachet pentru cină.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!