O mașină de Poliție s-a răsturnat în fața secției, în Baia Mare. Agentul a trecut pe roșu și a făcut accident
O mașină de Poliție s-a răsturnat în fața secției, în Baia Mare. Autospeciala a ajuns ajuns cu roțile în sus, după ce agentul de Poliție aflat la volan a pătruns într-o intersecție pe culoarea roșie a semaforului și s-a ciocnit de o altă mașină care avea verde.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș susțin că mașina de poliție avea girorarurile aprinse, însă nu și sirenele. În urma impactului, ambele autoturisme au fost avariate. Din fericire, niciunul dintre șoferi nu a fost rănit.
„Autospeciala Poliției, care avea în funcțiune semnalele luminoase, a pătruns în intersecția străzilor Andrei Mureșanu și Gheorghe Șincai din municipiul Baia Mare pe culoarea roșie a semaforului electric, aflat în funcțiune, și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest și s-a constatat că niciunul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Maramureș, conform digi24.ro.
Polițistul vinovat de producerea accidentului a fost amendat pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului și a rămas fără permis pentru următoarele 60 de zile.