Din primele informații, autoturismul a plonjat în albia râului, în condițiile în care podul nu avea parapeți de protecție. Două persoane din cele patru aflate în mașină au rămas încarcerate.

„Două persoane sunt încarcerate. Intervin stația Târgu Lăpuș, cu o autospecială cu modul de descarcerare, două TIM SMURD, două echipaje EPA-SMURD, de la Cavnic și Târgu Lăpuș, un echipaj SAJ și SVSU Lăpuș”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Cornel Băbuţ.

Victimele au fost extrase din autoturism. Una dintre ele a fost transportată la CPU Tg. Lăpuș, iar celelalte trei la UPU Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

Polițiștii ajunși la fața locului investighează împrejurările care au dus la producerea accidentului de circulație.

FOTO: ISU Maramureș

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News