Cei 11 marinari români răpiţi, aflaţi la bordul cargoului “Victoria”, sechestrat de piraţii somalezi la începutul lui mai, s-au întors acasă, duminică seara. Slăbiţi, traumatizaţi, românii au povestit că au trecut printr- o experienţă teribilă.
Nu au fost maltrataţi, în schimb au făcut foamea şi au trăit vreme de trei luni, ceas de ceas, sub ameninţarea morţii. Constănţenii Hartin şi Ruxandra Sarchizian, tată şi fiică, au povestit pentru Libertatea clipele cumplite pe care le-au trăit pe “Victoria” din momentul în care au căzut în mâinile somalezilor.
“Eram pe punte când am văzut şalupa răpitorilor. Au tras focuri de armă, apoi s-au urcat la bord”, a povestit Ruxandra Sarchizian, ofiţer de punte pe “Victoria”. Din clipa aceea, a început coşmarul. “Nu aveam ce face. Am stat liniştiţi, am încercat să nu-i enervăm”, a mai spus femeia. “Ne păzeau 30 de oameni, zi şi noapte. Toţi aveau vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani”, şi-a amintit Ruxandra. Tatăl ei, Hartin Sarchizian, mecanic pe acelaşi cargo, susţine că problema cea mai mare a fost lipsa hranei. “Norocul nostru a fost că aveam provizii. Ei ne-au adus nişte orez. Am făcut foamea, zile întregi, la temperaturi de peste 40 de grade Celsius”, spune bărbatul.
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Atât Ruxandra, cât şi tatăl ei au spus că singurul sfat pe care îl pot da marinarilor care ajung în această situaţie e să-şi păstreze cumpătul. Să stea liniştiţi şi în nici un caz să nu aibă asupra lor vreo armă. “O mişcare greşită te putea costa viaţa”, a mai declarat el.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
FANATIK.RO
Orașul din timpul Imperiului Roman aflat acum în Vestul României pe care l-ar putea vizita turiștii în curând. Aici s-au făcut mai multe descoperiri spectaculoase
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
A intrat pe contrasens pentru a se răzbuna pe iubită şi şi-a ucis fiul de 4 ani. Planul bolnav al şoferului care a făcut măcel în Suceava
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate