„M/V Glory a suferit o defecțiune tehnică, în timp ce se alătura unui convoi spre sud în apropiere de Alaqantarah”, a anunţat Autoritatea Canalului Suez (SCA), care a adăugat că nava a fost repusă pe linia de plutire, într-un comunicat.
Potrivit autorităţii menţionate, incidentul era „puţin susceptibil să întârzie traficul” prin canal. Convoaiele de nave aflate pe Canalul Suez și-au reluat tranzitul obișnuit până la ora locală 11:00, a transmis agentul maritim norvegian Leth.
The Suez Canal Authority continues their efforts to refloat M/V GLORY assisted by the three tugs – Port Said, Svitzer Suez 1 and Ali Shalabi.
— Leth (@AgenciesLeth) January 9, 2023
Picture Credit: Fleetmon#SuezCanal #Grounding pic.twitter.com/04qQA2XFnz
Nava, sub pavilion al Insulelor Marshall, plecase din portul ucrainean Cernomorsk la 25 decembrie cu destinaţia China, cu o încărcătură de 65.970 de tone metrice de porumb, potrivit Centrului Comun de Coordonare (JCC) care supervizează exporturile de cereale din Ucraina, citat de Agerpres.
Canalul Suez este una dintre cele mai aglomerate căi maritime din lume şi ruta cea mai scurtă de transport între Europa şi Asia.
În 2021, un cargo uriaș, Ever Given, a rămas blocat pe diagonală în Canalul Suez timp de șase zile, în timpul unei furtuni, perturbând comerțul mondial.