Nava Mykonos Magic a fost ancorată în portul Brindisi din sudul peninsulei italiene, la aproximativ 60 de km de complexul de lux Borgo Egnazia din provincia Puglia, unde se va desfășura reuniunea.
Zilele trecute, sindicatele au criticat condiţiile de pe vas, precizând că multe cabine sunt inutilizabile, există toalete nefuncţionale şi instalaţii de aer condiţionat defecte. Unii din cei aflaţi deja la bord s-au mutat în hoteluri sau pe o altă navă.
În urma investigațiilor s-au descoperit „condiţii igienico-sanitare critice semnificative şi deficienţe grave de cazare”, care ar putea constitui elemente ale infracţiunii de fraudă în ofertele publice, a comunicat poliţia.
Nava a fost confiscată în urma unui ordin al procuraturii din Brindisi, pentru continuarea anchetei.
Într-un comunicat anterior, poliţia anunţase că intenționează să introducă o acţiune judiciară împotriva proprietarului navei.
Presa italiană a consemnat că guvernul de la Roma a plătit circa şase milioane de euro pentru închirierea navei pe durata summitului G7. Reuters nu a reuşit să contacteze firma identificată de poliţie ca proprietară a navei.
FOTO: Profimedia