Potrivit șefului BCE, această situație se datorează unui număr prea mare de datorii care au făcut ca sistemul financiar mondial să fie la fel de vulnerabil cum era în urmă cu zece ani, în luna septembrie 2008, când s-a prăbuşit banca americană Lehman Brothers.

„Există în prezent un acord că gradul excesiv de îndatorare în economiile avansate a fost un factor esenţial în declanşarea crizei financiare mondiale din anii 2007 şi 2008”, a declarat Jean-Claude Trichet, într-un interviu pentru AFP citat de Agerpres.

„Creşterea gradului de îndatorare în ţările avansate, în special în sectorul privat, a încetinit, însă această încetinire a fost compensată de o accelerare a creşterii datoriilor ţărilor emergente. Aceasta face ca întregul sistem financiar mondial să fie cel puţin la fel de vulnerabil cum era în 2008”, a spus Trichet, cel care a condus BCE între 2003 şi 2011.

Francezul a dezvăluit că semnalele cu privire la iminenţa unei crize au fost detectate în avans. ”Adevăratul început al crizei financiare care urma să lovească lumea l-am simţit în dimineaţa zilei de 9 august 2007, când ne-am confruntat cu o întrerupere totală a funcţionării pieţei monetare din zona euro”, a evocat Trichet.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Mai multe semnale evidenţiau fragilitate pieţei ipotecare americane însă în vara lui 2007 evenimentele s-au precipitat şi au apărut primele falimente în SUA. La finele lunii iulie, bursele mondiale erau pe roşu, iar contagiunea a ajuns în Europa, Germania fiind nevoită să intervină de urgenţă în sprijinul băncii IKB cu un plan de pestre trei miliarde de euro. La data de 9 august 2007, grupul bancar francez BNP Paribas a îngheţat trei din fondurile sale de investiţii în SUA, care au pierdut 400 milioane de euro în câteva zile. Panica s-a extins iar piaţa monetară a secat brusc.

„Situaţia era fără precedent după cel de al doilea război mondial: nu mai era nicio activitate normală, nicio tranzacţie între bănci…Atunci împreună cu colegii meu am luat decizia de a oferi toată lichiditatea cerută de instituţiile financiare, fără limite”, a spus Trichet.

Astfel la data de 9 august 2007 un număr de aproximativ 50 de bănci din zona euro au cerut, şi au obţinut, de la BCE lichidităţi în valoare de 95 miliarde euro pentru a face faţă obligaţiilor lor. Însă în loc să se calmeze, situaţia de pe piaţă a continuat să se degradeze astfel că la data de 15 septembrie 2008, banca americană Lehman Brothers s-a declarat în faliment, cee ce a constituit detonatorul crizei mondiale.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Tot mai mulți economiști susțin că ne îndreptăm către o nouă criză economică, după ce nivelul global al datoriilor a atins un nou record în al treilea trimestru al anului trecut, urcând până la valoarea de 233 trilioane dolari, potrivit unui raport realizat de Institute of International Finance (IIF)


Citește și: Noi detalii despre românca moartă în Republica Dominicană. Iubitul ei ar fi lovit-o, iar acum este principalul suspect


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI