De curând, a fost promulgată legea prin care Editura Didactică şi Pedagogică a fost însărcinată să se ocupe de editarea tuturor manualelor şcolare, care vor fi decise de Ministerul Educaţiei. Ea a fost contestată la CCR, iar contestaţia admisă, însă doar în ceea ce priveşte modul în care este organizată EDP. Acum, odată cu intrarea ei în vigoare, sunt ridicate semne de întrebare cu privire la capacitatea EDP de a se ocupa de cele peste 2,6 milioane de manuale pe care trebuie să le pună în circulaţie.

„Editura Didactică şi Pedagogică este perfect ilegală”

Mihail Penescu, directorul Grupul ALL, acuză, într-un interviu pentru platforma Ştiri Curate, că Ministerul Educaţiei a comis nereguli grave pentru a strânge banii pentru reorganizarea EDP, astfel încât statul să preia frâiele editării şi publicării manualelor. Totul s-ar fi făcut prin avizarea, într-un timp record, a manualelor auxiliare.

„Sistemul este într-o cenzură totală şi într-un fals aberant. Spuneţi-mi şi mie, cu ce forţe MEN avizează aceste auxiliare? Întrebaţi cine le avizează, ce competenţe au oamenii… Ştiţi că au analizat vreo 10.000 de titluri într-o lună jumătate? Cum le-au evaluat? Le-a citit cineva? E o glumă proastă. (…) S-a plătit cam 500 de euro pentru fiecare titlu de avizat. Calculaţi şi dumneavoastră, sunt exact banii pe care i-a cheltuit MEN pentru EDP. Până la urmă, sunt tot banii noştri, ai privaţilor„, spune Mihail Penescu.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Candidatul cel mai bine pregătit și cel mai slab pregătit
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Candidatul cel mai bine pregătit și cel mai slab pregătit

El acuză că ce se petrece acum la EDP este „perfect ilegal”. Mai mult, există riscul ca manualele să fie de foarte slabă calitate, pentru că Editura Didactică şi Pedagogică ar fi depăşită de situaţie.

„La clasa a VI-a trebuie să apară manualele peste şapte săptămâni. Până acum, cele 130-140 de manuale noi, care se produc într-un an nou de licitaţii, erau făcute cu o muncă imensă, de vreo 30-40 de edituri. Şi era şi o competiţie. Acum, toate aceste manuale se presupune că vor fi făcute de EDP. Editură care, acum nouă luni de zile, conform declaraţiei doamnei director, avea doi redactori. Doi. Ştiţi ce greu e să formezi un redactor bun de manuale? Vai de mine, durează ani de zile”, spune, într-un interviu pentru Ştiri Curate, Mihail Penescu.

În cel mai nefericit caz, manualele pur şi simplu nu vor fi gata la timp, avertizează editurile. Ele anticipează o nouă criză în educaţie.

„O persoană care n-a fost manager la nimic, cum este doamna de la EDP, vrea doar să gestioneze tipărirea a 2,5 milioane de manuale, în şase săptămâni. Dar ea nu s-a dus la tipar cu cărţile. Mi se pare de domeniul fantasticului. Şi cu o mână de oameni. Numai gestionarea tiparului este peste puterile lor”, mai spune directorul Grupului ALL.

Toate taxele care ar putea crește în 2025. Scumpiri pe bandă, din cauza pomenilor guvernamentale
Recomandări
Toate taxele care ar putea crește în 2025. Scumpiri pe bandă, din cauza pomenilor guvernamentale

EDP refuză să spună câţi angajaţi are: „Se ascultă telefoanele”

Ştiri Curate a vorbit şi cu Maria Nistor, directorul Editurii Didactice şi Pedagogice. Ea spune că, la sfârşitul acestei săptămâni, toate manualele vor fi gata editate. Nu a spus însă când vor fi şi tipărite.

Directorul EDP a fost întrebat despre situaţia angajaţilor Editurii, având în vedere acuzaţiile aduse de privaţi. A refuzat să răspundă.

„E irelevant numărul angajaţilor. Noi lucrăm şi cu colaboratori. Ieşim mai ieftin, nu plătim un om un an întreg pentru o muncă de şapte-opt luni”, a spus Maria Nistor.

În ciuda insistenţelor, directorul EDP tot nu a vrut să dezvăluie informaţia, de teamă că telefoanele ar fi ascultate.

„Organigrama Editurii Didactice şi Pedagogice este publicată în Monitorul Oficial. (…) Cine e interesat să afle se uită în Monitorul Oficial. Mai multe nu vă pot spune aşa, în condiţiile astea, că ştiţi că se ascultă telefoanele”, a spus Maria Nistor.

Ministerul Educaţiei dă asigurări că manualele vor fi gata

Într-un răspuns pentru Ştiri Curate, Ministerul Educaţiei spune că face toate eforturile ca manualele şcolare să fie gata până în luna septembrie, pentru a se evita situaţiile grave din anii trecuţi.

Laura Crișan, fiica afaceristului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, pusă în libertate, alături de ceilalți doi suspecți
Recomandări
Laura Crișan, fiica afaceristului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, pusă în libertate, alături de ceilalți doi suspecți

„Ministerul Educației Naționale a întreprins toate demersurile și a folosit toate pârghiile legale necesare pentru a asigura manuale noi pentru începutul anului școlar 2018-2019. În continuare, MEN urmărește ca întregul proces să se încadreze în graficul de timp, astfel încât elevii să aibă pe bănci manuale din prima zi de școală”, se arată în răspuns.

Liviu Pop, fostul ministru al Educaţiei care a iniţiat acest proces, îşi apără proiectul. El spune că nu vor exista probleme şi nu va apărea o nouă criză în educaţie.

„Sunt convins că va face faţă. Tocmai pentru că se face o implementare treptată, anul ăsta, tipăreşte manualele noi de clasa a VI-a, în anii următori, alte manuale, de la celelalte clase. S-a încheiat un contract cu o tipografie de stat. Dar cel mai important e dreptul de proprietate. Ministerul devine proprietarul, deţine drepturile de autor pentru manuale. Dacă drepturile astea erau deţinute de o editură privată, iar editura dădea faliment, manualul nu mai putea fi schimbat de Minister”, explică el.

La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Germania afirmă că desfăşurarea de trupe nord-coreene în Ucraina reprezintă o "escaladare clară". Coreea de Nord reacționează
Știrileprotv.ro
Germania afirmă că desfăşurarea de trupe nord-coreene în Ucraina reprezintă o "escaladare clară". Coreea de Nord reacționează
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Ce e bine să pui în butoiul cu varză murată ca frunzele să nu se înmoaie și să fie tari toată iarna. Este un ingredient secret al gospodinelor din zona Banatului
FANATIK.RO
Ce e bine să pui în butoiul cu varză murată ca frunzele să nu se înmoaie și să fie tari toată iarna. Este un ingredient secret al gospodinelor din zona Banatului
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Acestea sunt țările care au cel mai mult aur din lume. Au de peste 30 de ori mai multe tone decât România
FANATIK.RO
Acestea sunt țările care au cel mai mult aur din lume. Au de peste 30 de ori mai multe tone decât România
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Ora de iarnă 2024. Când ar putea renunţa România la sistem, aşa cum au făcut-o alte state
Observatornews.ro
Ora de iarnă 2024. Când ar putea renunţa România la sistem, aşa cum au făcut-o alte state
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2024. Berbecii au energie cât cuprinde, dar vor avea nevoie și de înțelepciune pentru a o folosi în scopuri benefice

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI