Într-un anunț pe Facebook, Ion Iordache spune că demisia sa „este un act de protest faţă de actuala conducere a partidului care ia decizii fără consultare şi care urmăreşte doar interesele grupului care a acaparat partidul”.

„Am amânat acest moment sperând ca măcar în ultimul ceas noua conducere a PNL să-şi amintească despre misiunea grea asumată anul trecut, să reformeze România şi să o transforme într-un adevărat stat de drept”, a adăugat senatorul.

Iordache spune că așteaptă „o reacție din partea tuturor liberalilor de bună-credință care nu sunt de acord cu această guvernare haotică și care nu au fost consultați nici măcar o dată atunci când s-au luat decizii, dar care trebuie să explice oamenilor dezastrul din țară”.

Cum explici că, din cauza unor iresponsabili, dispare zilnic un sat românesc, că nu se ştie când şi cum se va rezolva explozia preţurilor la electricitate, gaze, materiale de construcţii sau mâncare. (…) Îmi doresc să fac parte dintr-o echipă formată din oameni echilibraţi şi dispuşi să pună umărul la treabă, nu dintr-o gaşcă instabilă care nu a muncit niciodată!

Ion Iordache, senator:

Fostul președinte al PNL Ludovic Orban a anunțat pe 26 octombrie că demisionează din grupul parlamentar al liberalilor. După el, alți 14 parlamentari au părăsit grupul. Este vorba despre Alexandru Kocsis, Ovidiu Florean, Ion Ștefan, Ionel Dancă, Constantin Șovăială, George Ionescu, Luminița Barcari, Adrian Oros, Bogdan Bola, Chira Claudiu Martin, Nicolae Giugea, Antoanel Tănase, Gabriel Plaiasu și, astăzi, Ion Iordache.

 
 

Urmărește-ne pe Google News