UPDATE 16.00. Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a ajuns la biroul lui Liviu Dragnea. El este însoţit de deputatul Varujan Vosganian şi de Daniel Chiţoiu.
Până acum au avut loc discuţii cu reprezentanţii UDMR.
Potrivit unor surse, sunt încă probleme cu bugetele administraţiilor locale mici, astfel că încă se caută o soluţie pentru ca primăriile să nu piardă bani.
Ultima variantă vehiculată, în urma discuţiilor, ar fi ca primăriile să primească toţi banii pentru asistență socială, în cuantumul execuției bugetare pentru anul trecut.
În privinţa sumelor colectate din impozitul pe venit, 60% ar urma să meargă la primării, 15%, la Consiliile Județene, 20% să fie alocat pentru echilibrarea bugetelor locale iar 5% să fie repartizat județelor în mod egal de către Ministerul Finanțelor. Procentele ar putea să fie modificate, în funcţie de evoluţia negocierilor.
De altfel, miercuri ar urma să aibă loc o întâlnire a Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), condusă de primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, la care a fost invitat şi preşedintele PSD Liviu Dragnea.
La întâlnirea de marţi ar urma să participe şi preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, dar şi reprezentanţii UDMR, care au mai multe nemulţumiri legate de buget.
Discuţiile de luni seară s-au întins pe mai bine de patru ore, iar la final liderii politici nu au dorit să facă declaraţii oficiale.
Liviu Dragnea a anunţat deja că doreşte tăierea bugetelor serviciilor secrete, iar banii să meargă la sănătate, în programe precum Vitamina D la copiii din România sau programe pentru diabetici.
Cel mai probabil, modificarea bugetelor serviciilor nu se va mai face în Executiv, ci ca amendament, la dezbaterea din Parlament a bugetului de stat pe 2019. Astfel, nu va fi nevoie de un nou aviz al CSAT, dat deja, în luna decembrie, pe varianta actuală a bugetului.
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, la Parlament, că urmează să aibă discuţii cu premierul Viorica Dăncilă, cu ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, dar şi cu liderul PSD Liviu Dragnea. El a menţionat că mai mulţi colegi au discutat, săptămâna trecută, la Ministerul de Finanţe, cu Teodorovici, iar varianta actuală a proiectului nu este acceptată de Uniune.