”Aceasta este grădina mea!”, ne arată Adrian Simion cei 5.000 de metri pătraţi de spaţiul verde din faţa blocului în care locuieşte, pe care îi are acum oficial în administrare.

Adrian Simion

 

”Într-o zi am primit în cutia poştală o înştiinţare din partea primăriei legată de proiectul . Faptul că se plăteşte mi-a stârnit interesul!”, spune Adrian Simion.

Proiectul are drept ţintă persoanele în cautarea unui loc de muncă, dar şi pensionarii, care îşi pot rotunji veniturile şi se pot menţine în ”viaţa activă”.

Adrian Simion este exact persoana care la 30 de ani era în căutare de loc de mucă. Şi, întâmplător, este exact arhitect peisagist – adică specialist în domeniu!

”Locatarii ştiu cel mai bine ce trebuie să facă în jurul blocului lor”

”Salariul nu este mare, mai precis e salariul minim pe economie. Pentru a obţine postul, solicitantul trebuie să facă dovada că poate duce la bun sfârşit această activitate şi trebuie să depună la dosar un acord al asociaţiei de proprietari”, a explicat arhitectul. Pentru el, proiectul a adus şi a doua veste bună: peisagistul primăriei tocmai a plecat, aşa că i s-a propus să ocupe postul vacant.

Ion Bălăiţă, un grădinar-pensionar, spune că nu au în grijă doar spaţiile verzi, ci şi curăţenia din jurul blocurilor. ”Din câte am înţeles, ideea va fi dezvoltată dacă va produce efecte vizibile. Eu cred că este bună, pentru că locatarii pot decide cel mai bine ce trebuie să facă în jurul blocului lor şi, totodată, se ştie exact ce persoană trebuie trasă la răspundere dacă ceva nu este în regulă”, este de părere Ion Bălăiţă.

Ion Bălăiţă

Urmărește-ne pe Google News