O nouă pictură murală realizată de Banksy a apărut în Birmigham FOTO: Youtube
Banksy, faimosul artist stradal a cărui identitate nu este cunoscută, a lovit din nou. O pictură murală realizată de acesta și dedicată situației persoanelor fără adăpost a apărut peste noapte, luni, în Birmingham și face vâlvă în întreaga lume, informează Press Association, citată de Agerpres.
Cea mai recentă creaţie a artistului britanic înfăţişează doi reni desenaţi pe un zid din cărămidă părând că trag după ei, asemenea saniei lui Moş Crăciun, o bancă de pe Vyse Street, situată în Jewellery Quarter.
Un videoclip publicat de artist pe pagina sa de Instagram și pe contul de Youtube înfăţişează un bărbat cu barbă albă, cu înfăţişarea unei persoane fără adăpost, care bea dintr-o sticlă şi întinzându-se apoi pe bancă în timp ce câteva persoane trec prin dreptul său.
„Dumnezeu să binecuvânteze Birmingham!”, a scris Banksy în mesajul său de pe reţeaua de socializare.
„În cele 20 de minute în care l-am filmat pe Ryan aşezat pe această bancă, trecătorii i-au oferit o băutură caldă, două batoane de ciocolată şi o brichetă, fără ca acesta să le ceară ceva”.
Mesajul artistului a strâns 2,5 milioane de vizualizări în primele 11 ore după de la publicare, potrivit agenţiei Kyodo.
Agentul artistului nu a oferit detalii despre bărbatul care apare în înregistrare, dacă acesta era un om al străzii sau un actor, potrivit Press Association.