UPDATE ora 16.00: Noi detalii de la negocierile de pace Rusia-Ucraina au fost făcute publice de partea ucraineană. Ucraina a reiterat faptul că e gata să adopte un statut de neutralitate – una din principalele cereri ale Rusiei – în schimbul unor garanții de securitate.

Statutul de neutralitate presupune ca Ucraina să nu adere la alianțe militare, cum este NATO, și să nu găzduiască pe teritoriul său baze militare străine.

Polonia, Israel, Turcia și Canada se numără printre potențialii garanți ai securității Ucrainei, notează BBC.

Printre propunerile înaintate de Ucraina este și o perioadă de consultare de 15 ani asupra situației din Crimeea.

Ucraina e de părere că stadiul negocierilor a avansat suficient cât să se justifice, acum, o întâlnire față în față a președinților Volodimir Zelenski și Vladimir Putin.

Delegația a spus că așteaptă răspunsul Rusiei în această privință.

UPDATE ora 15:00, Ministrul adjunct al Apărării rus Alexander Fomin a declarat la finalul rundei de negocieri că Rusia va „reduce drastic” activitatea militară din jurul Kievului și a Cernihivului, informează TASS, citată de BBC.

UPDATE ora 14:45, Ambasada Ucrainei în Turcia a anunțat că runda de negocieri Rusia – Ucraina s-a încheiat. Discuțiile au durat aproximativ patru ore, cu câteva pauze. Nu este clar dacă discuțiile vor continua pentru a doua zi, potrivit The Guardian, care citează Reuters.

Consilierul prezidențial ucrainean Mykhailo Podolyak a a anunțat marți câteva dintre problemele care au fost discutate în timpul negocierilor de la Istanbul, spunând că au avut loc „consultări intensive” pe mai multe probleme.

„Un punct cheie este acordul privind garanțiile internaționale de securitate pentru Ucraina. Numai cu acest acord putem pune capăt războiului așa cum are nevoie Ucraina”, a spus Podolyak, referindu-se la o poziție de lungă durată a guvernului ucrainean conform căreia Ucraina ar adopta statutul neutru numai dacă va fi obligatoriu.

Al doilea set de probleme, a adăugat Podolyak, „este problema încetării focului, astfel încât toate problemele umanitare să poată fi rezolvate”.

UPDATE ora 10:50: Delegațiile ruse și ucrainene au ajuns la Dolmabahce – biroul președintelui Recep Erdogan de pe malul Bosforului, la Istanbul, informează BBC. Negocierile au început cu puţin timp după ora locală 10.30, fără strângeri de mână.

Membrii delegațiilor sunt așezați de-a lungul unei mese lungi, față în față. Roman Abramovici, despre care s-a scris că au avut simptome de otrăvire după discuțiile de pace de la granița dintre Ucraina și Belarus de la începutul acestei luni, e prezent şi el la această rundă de negocieri.

Președintele tuc a ținut un discurs, urmat de aplauze.

Erdogan a vorbit despre „durerea sa profundă” că conflictul a intrat în a cincea săptămână, spunând că prietenia Turciei cu ambele țări îi dă obligația de a fi mediator.

„Este în mâinile ambelor părți să oprească această tragedie”, a spus Recep Erdogan.

Turcia este membră NATO, dar păstrează legături puternice cu Rusia, notează BBC. Erdogan nu s-a alăturat până acum Occidentului în a impune sancțiuni Moscovei.


Știrea inițială: Și purtătorul de cuvânt al preşedintelui turc, Ibrahim Kalin, a declarat duminică, pentru CNN, că negocierile vor avea loc marţi.

Informația a fost confirmată și de Rusia prin vocea purtătorului de cuvânt.

„Deși nu putem și nu vom vorbi despre progresul discuțiilor, faptul că acestea continuă să aibă loc în persoană este important, desigur”, a spus Dimitri Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei a anunţat luni că delegaţia Rusiei se va deplasa în Turcia, unde marţi ar putea avea loc negocieri cu reprezentanţii Ucrainei.

„Discuţiile faţă în faţă sunt mai concentrate şi mai consistente. În mod regretabil, nu putem spune că au existat realizări semnificative sau succese până acum”.

Președintele rus Vladimir Putin și omologul său turc, Tayyip Erdogan, au convenit duminică într-o convorbire telefonică ca negocierile să aibă loc la Istanbul. Erdogan şi Putin au discutat despre „cea mai recentă situaţie din războiul Rusia-Ucraina” şi despre eforturile de negociere dintre Rusia şi Ucraina.

„În timpul întâlnirii, preşedintele Erdogan a subliniat necesitatea încetării focului şi stabilirii păcii între Rusia şi Ucraina cât mai curând posibil şi îmbunătăţirii situaţiei umanitare din regiune şi a afirmat că Turcia va continua să contribuie în orice mod posibil pe parcursul acestui proces”, se arată în comunicatul Direcţiei de Comunicare a Preşedinţiei turce.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat luni că o eventuală întâlnire a preşedinţilor Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski ar fi „contraproductivă”.

„Preşedintele Vladimir Putin a spus că nu ar refuza niciodată o întâlnire cu Zelenski, dar este necesar ca această întâlnire să fie bine pregătită. Conflictul din Ucraina s-a agravat în ultimii ani, s-au acumulat multe probleme. Eu cred că o astfel de întâlnire ar fi contraproductivă”, a subliniat Serghei Lavrov, citat de cotidianul Le Monde.

O rundă de negocieri ruso-ucrainene față în față a mai avut deja loc în Turcia, la Antalya, pe 10 martie, la nivel de miniştri de externe și la invitația Ankarăi, fără a se încheia însă cu progrese concretre.

Ulterior, discuțiile, care au continuat prin videoconferință, au fost considerate de ambele tabere ca fiind „dificile”.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News