Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național.
Centrul Național de Stocare a Vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.
Până în prezent, țara noastră a recepționat 2.330.880 de doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 743.956 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.
FOTO: Hepta