Individul, care a reușit să scape de oamenii legii, ar fi comis fapta în 2016, iar în 13 ianuarie 2017 a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare cu executare, urmând să fie introdus în centrul Educativ Buziaș, informează tion.ro.
Joi noaptea, în jurul orei 22.30, agenții aflați în patrulare au observat un grup de tineri în zona mall-ului din Calea Șagului din Timișoara.
La vederea polițiștilor, tinerii au luat-o la fugă, moment în care au plecat în urmărirea lor. Au reușit să prindă o fată, iar după ce au identificat-o și-au dat seama că fratele ei este urmărit național pentru tâlhărie calificată.
Au continuat să îi caute pe tinerii din grup și, la un moment dat, au observat un tânăr care corespundea descrierii celui căutat.
“La scurt timp, polițiștii au observat pe strada Eternității un tânăr, care seamăna cu cel urmărit, așa că au pornit în urmărirea lui. S-a executat un foc de avertisment, în plan vertical, însă nu s-a reușit prinderea acestuia. În continuare, polițiștii desfășoară activități pentru depistarea persoanei în cauză”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș, citați de tion.ro.
Grupul de tineri ar face parte dintr-o familie cu mai mulți frați care locuiește în zona Gării de Sud, în câteva imobile părăsite, potrivit sursei citate.
Acest caz are loc la doar câteva zile după ce un polițist din Timiș a fost împușcat mortal de un urmărit internațional, tot pentru tâhărie.
FOTO: EPA
Citește și:
Polițistul din Timiș a fost ucis cu trei focuri de armă. Pistolul folosit, de proveniență sârbeascăPolițiștii din Timiș, o nouă urmărire cu focuri de armă. Suspectul a reușit să scape
Prietenul care l-a adăpostit pe criminalul Lepa, reținut la Timișoara. Și-a lovit iubita în stradă