Varianta numită B.1.1.529 are 32 de mutații în proteina spike, partea virusului pe care majoritatea vaccinurilor o folosesc pentru a stimula răspunsul sistemului imunitar împotriva coronavirusului.

Până acum au fost identificate prin secvențiere 10 cazuri de infectare cu noua tulpina. Varianta a fost observată pentru prima dată pe 11 noiembrie în Botswana, unde au fost confirmate trei infectări. Alte șase cazuri de îmbolnăvire au fost depistate în Africa de Sud, trei zile mai târziu, și un altul în Hong Kong, la un bărbat care se întorsese recent din Africa de Sud. În vârstă de 36 de ani, bărbatul a avut un test PCR negativ înainte de a zbura din Hong Kong în Africa de Sud, unde a stat în perioada 22 octombrie – 11 noiembrie. A fost testat negativ din nou la întoarcerea în Hong Kong, însă pe 13 noiembrie a avut un rezultat pozitiv în timp ce se afla în carantină.

„Cantitatea incredibil de mare de mutații spike găsită la noua tulpină reprezintă un lucru cu adevărat îngrijorător”, a precizat dr. Tom Peacock, virolog la Imperial College London, adăugând apoi, într-o serie de mesaje pe Twitter, că noua variantă „trebuie monitorizată îndeaproape din cauza acestui profil oribil al proteinei spike”.

Totodată, unii virologi din Africa de Sud sunt îngrijorați de noua variantă, în special având în vedere creșterea recentă a cazurilor de COVID în Gauteng, o zonă urbană care include Pretoria și Johannesburg, unde au fost detectate cazuri cu noua tuplină.

În același timp, Ravi Gupta, profesor de microbiologie clinică la Universitatea Cambridge, a declarat că în analizele din laboratorul său s-a descoperit că două dintre mutațiile noii variante de COVID au crescut infecțiozitatea acesteia și au redus capacitatea anticorpilor de recunoaștere a virusului.

La rândul său, profesorul Francois Balloux, directorul Institutului de Genetică de la University College London, a constatat că numărul mare de mutații din această variantă s-a acumulat aparent într-o „singură explozie”, sugerând că ar fi putut evolua în timpul unei infecții cronice la o persoană cu un sistem imunitar slăbit, posibil un pacient HIV/SIDA netratat.

„M-aș aștepta, cu siguranță, să fie mai greu recunoscut de anticorpii neutralizanți în comparație cu Alpha sau Delta. Este dificil de prezis în acest stadiu cât de transmisibilă poate fi. Deocamdată ar trebui monitorizată și analizată îndeaproape, dar nu există niciun motiv să ne îngrijorăm prea mult dacă nu începe să crească în frecvență în viitorul apropiat”, a mai spus Francois Balloux.

Africa de Sud a fost prima țară care a detectat tulpina Beta a virusului, etichetată drept „variantă care provoacă îngrijorare” de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Din aceeași categorie fac parte și variantele Alpha, Gamma și Delta.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News