Duminică, Ministerul Sănătății din Japonia a anunțat că patru persoane care au aterizat la Tokyo au fost confirmate cu o nouă variantă a coronavirusului.
Oficialii japonezi au precizat că cei patru pasageri au venit din Amazonas, Brazilia, în data de 2 ianuarie, când au aterizat pe Aeroportul Haneda. Au stat în carantină în aeroport şi au prezentat rezultate pozitive la testarea COVID.
Este vorba despre un bărbat de 40 de ani, care a și fost internat din cauza dificultăților de respirație, care s-au agravat.; o femeie de 30 de ani, care a acuzat dureri în gât și dureri de cap; un adolescent febril și o adolescentă asimptomatică.
Varianta descoperită la pasagerii sosiți din Brazilia este diferită de cele care s-au răspândit din Marea Britanie şi Africa de Sud, însă prezintă unele asemănări cu acestea, conform directorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase.
Cercetătorii institutului spun că, deocamdată, nu există dovezi că noua tulpină ar fi mai contagioasă.
Ministerul japonez al sănătății a mai precizat că, pe teritoriul țării, au fost detectate trei noi cazuri de persoane confirmate cu tulpina de coronavirus descoperită în Marea Britanie, considerată mai contagioasă decât variantele anterioare.
Japonia a suspendat temporar, la sfârșitul lunii decembrie, intrarea pe teritoriul său a cetăţenilor străini, după detectarea noilor variante din Marea Britanie şi Africa de Sud.
Joi, 7 ianuarie, a fost declarată stare de urgență timp de o lună în Japonia, din cauza pandemiei. Starea de urgență vizează capitala Tokyo, precum și prefecturile vecine Chiba, Kanagawa şi Saitama.
Măsura a intrat în vigoare vineri, 8 ianuarie, când Japonia a înregistrat 7.711 infecţii noi, inclusiv 2.392 de cazuri în Tokyo – cea mai mare creştere a numărului de cazuri zilnice pentru a patra zi consecutiv.