După ani întregi în care nimeni nu a mai vrut să audă de credite, băncile au intrat din nou în acţiune şi fac oferte greu de refuzat mai ales pentru cei care au luat în trecut credite cu dobânzi ridicate. Pentru a-şi fideliza clienţii, Banca Comercială Română (BCR), de exemplu, este dispusă să scadă ratele creditelor chiar şi cu 40%, în cadrul unei campanii pe care a denumit-o, sugestiv, “Scade Rata”. “Sunt implicată personal în această campanie şi mă asigur de fiecare dată că ofertele pe care le facem au cele mai bune costuri pe care le poate oferi banca. Pentru clienţi cred că este deosebit de important ca printr-un astfel de contract să îşi reducă ratele”, spune Dana Demetrian, vicepreşedinta BCR. Alte bănci transformă creditele din franci elveţieni în lei şi reduc suma totală a datoriei la bancă sau reduc ori elimină definitiv comisioanele pentru utilizarea bancomatelor.

Vor să cadă la pace cu clienţii

Bancherii recunosc că poartă şi o răspundere morală faţă de clienţii care nu mai au bani să îşi plătească ratele, însă relaţia de încredere ar trebui să se reclădească în timp. Un rol important l-a jucat Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatrilor (ANPC), dar şi alte asociaţii de profil care au reuşit să convingă băncile să facă un pas către clienţi şi să ofere soluţii comerciale pentru necazurile financiare ale celor mai puţin norocoşi. Bancherii, la rândul lor, afirmă că, într-o piaţă civilizată, toată lumea câştigă, iar relaţia cu clienţii se desfăşoară la bancă, nu la tribunal.

 
 

Urmărește-ne pe Google News