14 comentariiAnul trecut am publicat poveștile mai multor români stabiliți în cel mai nordic punct al Danemarcei. Anul acesta ne-am întors să facem o expoziție cu fotografiile lor în centrul orașului Skagen, unde ne-au vizitat români, danezi și turiști care au trecut întâmplător pe lângă autorulota noastră. Românii care s-au recunoscut în fotografii le-au luat acasă la sfârșitul expoziției. De ce e important să păstrăm legătura cu cei despre care scriem.
- Românii sunt a treia cea mai numeroasă comunitate de imigranți din Danemarca, după polonezi și sirieni: aproape 41.000 de imigranți români și copiii lor trăiau aici la 1 aprilie 2022, potrivit Ambasadei României în Regatul Danemarcei.
Am parcat autorulota în fața centrului cultural Kappelborg din Skagen pe 18 mai, cu o zi înainte de expoziție. Am primit suport de la municipalitatea din Frederikshavn, care s-a bucurat că poveștile imigranților români vor fi expuse, văzute și citite în centrul orașului. Angajații de la primărie ne-au declarat că le sunt recunoscători românilor care lucrează aici, într-o comună daneză care se confruntă cu lipsa forței de muncă. În plus, datorită românilor au mai mulți copii în școli și grădinițe, ceea ce contribuie la dezvoltarea zonei.
Cosmin avea de multă vreme ideea asta: să facă o expoziție foto pe pereții autorulotei cu care călătorim de patru ani prin Europa ca să documentăm comunitățile de români. Ideea a primit și finanțare anul acesta de la ROD Festival, prin Programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Este prima dintr-o serie de expoziții pe care le vom face în diverse comunități din diaspora sub numele „Teleleu on the ROD”. Expozițiile vor fi organizate în comunitățile de români pe care le documentăm și îi vom invita să participe pe cei ale căror povești le scriem și le fotografiem, așa cum am făcut în Danemarca.
Munca noastră nu se încheie după ce articolul a fost publicat
Pe 19 mai, în centrul orașului Skagen, au venit electricienii români de la șantierul naval, muncitorii de la fabrica de pește, preotul ortodox Gabriel Bodescu, profesoara care predă limba română la școala din Skagen și Dorel, care s-a reconvertit profesional la 50 de ani și face acum măsurători navale. Toate poveștile acestea le puteți citi în Libertatea și pe site-ul nostru, Teleleu.eu.
La expoziție au venit și danezi care au fost curioși să afle mai multe despre proiectul nostru și despre comunitatea de români. Au vizitat expoziția și tinerii care se strâng în fiecare seară la centrul cultural Kappelborg ca să socializeze (și să bea energizante) și care au dat întâmplător peste noi, mirați să vadă o autorulotă cu număr de România în centrul orașului, dar și alți români, ale căror povești nu le-am documentat, pentru că aici trăiește o comunitate de peste 1.000 de români.
A fost emoționant să ne reîntâlnim cu oamenii ale căror povești le-am spus, mai ales că munca noastră nu se încheie după ce articolul a fost publicat. Păstrăm întotdeauna legătura cu oamenii, pentru că procesul de receptare a unui articol a devenit complicat din cauza rețelelor de socializare și a comentariilor negative, așa că trecem împreună prin procesul acesta.
Oamenii sunt de multe ori tulburați atunci când se citesc și se văd în articolele noastre. Cineva ne-a spus mai demult că nu e ușor să-ți pună cineva o oglindă în față, dar ne-a mulțumit că am făcut asta.
Acum oglinda a fost chiar pe autorulota noastră, iar noi am stat pe aceeași parte cu cei care s-au văzut reflectați și i-am văzut cum se văd. Am vorbit ore întregi, iar expoziția s-a lungit până seara târziu, pentru că românii s-au bucurat să aibă un prilej să se întâlnească și să socializeze. La sfârșit, fiecare și-a luat acasă fotografiile în care apare. Peisajele din Skagen au fost bonus.
„Acasă e altceva”
Denis, 24 de ani, și Alexandru Uțescu, 30, doi frați din satul Licurici, județul Gorj, au venit la expoziție după ora 17.00, când s-a terminat programul de lucru la șantierul naval. Pentru ei nu s-a schimbat mare lucru de anul trecut, de când i-am cunoscut, și până în prezent. Doar planul lor de a se reîntoarce în România pare tot mai îndepărtat.
„E din ce în ce mai greu în țară”, spune Denis. „M-am gândit să-mi cumpăr un apartament [în Târgu Jiu], dar este foarte greu, fără bancă nu poți să faci mai nimic. Ratele au crescut, dacă nu ai cel puțin 1.000 de euro pe lună, nu ai cum să te descurci în țară.”
„Momentan mai stăm aicea cât o mai fi”, spune Alexandru.
„Strângem bani, păi ce să facem?”, spune Denis.
Anul acesta, Denis s-a operat la ochi în România și a preferat să meargă la o clinică privată, unde l-a costat aproape 2.000 de euro – spune că nu are încredere în sistemul medical de stat. În iunie se vor reîntoarce în România și așteaptă vacanța cu nerăbdare: în Danemarca nu ies niciodată în oraș, pentru că nu au nici timp liber, nici prieteni. „În România îmi place să merg la cafenea sau într-o excursie la munte”, spune Denis. „Acasă e altceva.”
„Românii sunt destul de răi”
Copiii lui Florin Grigore, 41 de ani, tehnician la fabrica de hering Scandic Pelagic din Skagen, au mai crescut, iar aceasta e cea mai mare schimbare din familia lui, spune el. S-a bucurat după ce a fost publicat articolul, pe care l-a distribuit familiei și prietenilor lui danezi și români. Mama lui a plâns când l-a citit. L-au șocat însă comentariile negative de pe rețelele de socializare, în care oamenii îl criticau că se trezește la trei dimineața ca să fie la muncă la ora patru.
„Românii sunt destul de răi”, spune el. „Cei care nu ne cunosc: «Ai uitat de unde ai plecat». Danezii sunt mai prietenoși, ține de educație.”
Copii noi la orele de română de la școala din Skagen
Andreea Cristian, 43 de ani, a cărei fiică face ore de limba română la școala din Skagen, urmează să-și termine în câteva zile școala de daneză și să-și dea examenele finale. A studiat doi ani limba daneză, iar diploma din România, unde a absolvit Ecologie și Protecția Mediului, i-a fost recunoscută. Acum speră să-și găsească de lucru în Danemarca ca biolog, ecolog sau la un laborator de analize. Soțul ei este unul dintre cei 80 de electricieni români care lucrează la șantierul naval.
După ce a apărut articolul despre familia ei, Andreea a primit multe felicitări din țară, dar și pe ea au afectat-o comentariile negative pe care le-a citit pe rețelele de socializare de la necunoscuți. În Danemarca, majoritatea tinerilor lucrează de la 15 ani, iar Ioana, fiica Andreei, tocmai primise primul ei salariu, din care și-a cumpărat rujuri, un detaliu inclus în articol. Unul dintre comentarii o critica pe adolescentă că și-a cumpărat cosmetice.
Ioana, care are acum 16 ani, este deja fluentă în limba daneză și va începe clasa a X-a. După ce termini clasa a IX-a, în Danemarca poți alege între liceu și școala de meserii. Pentru că Ioana e foarte ambițioasă, consilierul școlar a sfătuit-o să meargă un an la o clasă intermediară, unde să aprofundeze daneză, matematică, engleză și câteva materii pe care vrea să le studieze mai departe la liceu. „Ce e fain la clasa asta este că în fiecare săptămână trebuie să se ducă la un liceu și să participe la ore”, spune mama ei. „Trebuie să lucreze în grupuri, îi combină pe elevi din clase diferite. În felul acesta, dacă merge la mai multe licee, poate să aleagă ce să facă mai departe.”
Maria Vasile, profesoara de limba română de la școala din Skagen, spune că în ultimul an au venit mai mulți copii români. Aceștia sunt trimiși întâi la școala de daneză din Frederikshavn, iar taxiul care îi ia de acasă și îi aduce înapoi este plătit de primărie. În prezent, are 20 de copii la orele de română, pe care i-a împărțit în două grupe: 6-9 ani și peste 9 ani. Pe banca de lângă autorulotă, doi copii se uită la fotografii și silabisesc în română explicațiile foto.
„Prin ce am trecut! Ce transformare!”
Dorel (Dumitru Apostu), care s-a reconvertit profesional la 50 de ani, a venit spre finalul expoziției, deoarece are o perioadă aglomerată, în care face multe măsurători navale în porturi din Danemarca și Polonia. Pentru el, publicarea articolului a fost ca un fel de retrospectivă, în care a analizat felul în care migrația i-a schimbat viața.
„Când citești despre tine, îți revin chestiile astea în memorie și stai și te gândești: «Prin ce am trecut! Ce transformare!». Să pleci dintr-o țară în care totul era nesigur, trebuia să faci prostii, să vinzi flori, să vinzi roșii ca să poți să trăiești. Și am ajuns aici, unde nu am niciun stres, nicio grijă.”
În articolul despre familia Apostu am urmărit în paralel două povești despre migrație: cea a lui Dorel și a soției lui, Maria, care au plecat să muncească în Danemarca, și cea a fiicei lor, Alina, care a plecat să studieze în Anglia.
„Cred că pentru noi a fost mai greu”, spune Dorel. „Faptul că nu știi limba e un impediment. Sunt 14 ani de când stau în Danemarca și încă nu vorbesc daneză. Pentru Alina a fost mai ușor să facă pasul ăsta, pentru că oricum e o diferență de vârstă și de concepție. Îmi dau seama când vorbesc cu ea. La fel trăim toți, mâncăm, mergem la muncă, dar felul cum vezi viața și interpretezi anumite chestii e total diferit.”