UPDATE 22 februarie, ora 8:20: Circulația feroviară a fost reluată, începând cu ora 03.00, în condiții normale pe firul II între Buda – Ploiești Vest- Brazi și pe liniile 3-5 din stația Ploiești Vest, au anunțat reprezentanții CFR. Echipele de la Electrificare desfășoară în continuare lucrări de reparații la linia de contact de pe firul I, în zona în care o pasarela metalică s-a prăbușit miecuri peste calea ferată.
UPDATE ora 13:20 – Traficul feroviar a fost reluat complet, miercuri după-amiază, pe ambele sensuri, atât pe relația București – Brașov, cât și pe ruta Ploiești Vest – Ploiești Sud, potrivit CFR SA.
UPDATE 12:35. CFR SA a redeschis începând cu ora 12.00 firul II pe distanţa Brazi – Ploieşti Vest – Buda pentru circulaţia cu locomotive Diesel a trenurilor. Menţionăm faptul că, locomotivele Diesel vor fi ataşate la trenurile înscrise în circulaţie de către operatorii de transport feroviar.
Menţionăm faptul că, în staţia CF Ploieşti Vest echipele feroviare au finalizat pe firul II operaţiunile de debitare şi înlăturare a elementelor metalice desprinse din componenţa pasarelei, în prezent se acţionează pe firul I pentru scoaterea părţilor deja tăiate din pasarelă, după care personalul de la SC Electrificare va interveni pentru reparaţii la instalaţiile de alimentare cu energie electrică.
UPDATE 11:20. CFR Călători transmite că, în vedere asigurării continuităţii în circulaţia trenurilor afectate de prăbuşirea pasarelei metalice, s-au luat următoarele măsuri:
– transbordare auto între staţiile Ploieşti Sud-Buda cu autocare puse la dispoziţie de CFR SA şi dirijarea fluxului de călători de către personalul operatorilor de transport feroviar de călători
– intervenţia personalului specializat pentru debitarea si înlăturarea elementelor metalice desprinse din componenţa pasarelei şi eliberarea liniilor de cale ferată
– asigurarea condiţiilor în teren pentru accesul utilajelor şi a personalului de la SC Electrificare pentru intervenţii la instalaţiile de alimentare cu energie electrică
UPDATE 8:35: Șase trenuri nu pot circula, după ce pasarela de patru tone, care conductele de termoficare, a căzut peste calea ferată și a rupt firele de contract. Traficul feroviar este, la această oră, blocat în Ploiești.
Pompierii intervin la fața locului pentru a asigura zona, susțin reprezentanții ISU Prahova. Angajații CFR au precizat că urmează să trimită o macara în zonă pentru a ridica pasarela care ar putea fi tăiată.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a anunțat că, în urma prăbuşirii pasarelei, peste cele 5 linii din staţia CF Ploieşti Vest au fost rupte şi firele de contact, care asigurau alimentarea cu energie electrică a locomotivelor.
La această oră 6 trenuri de călători sunt oprite temporar:
– 16032 (Braşov-Bucureşti) – staţionează în Ploieşti Vest
– 15124 (Slănic – Ploieşti Vest) – staţionează în Ploieşti Vest
– 1644 – (Baia Mare-Bucureşti Nord) staţionează în Buda
– 15531 (Bucureşti – Braşov)- staţionează la intrare în Ploieşti Vest
– 1631 (Braşov-Bucureşti) – staţionează la intrare în Ploieşti Vest
– 3001 (Bucureşti – Braşov) – staţionează în Brazi
Incidentul a avut loc în apropierea gării Ploiești Vest. O pasarelă de patru tone s-a prăbușit peste cele două linii de cale ferată.
Conform pompierilor, pasarela metalică are trei metri înălțime, 15 metri lungime și susținea niște conducte de termoficare, care treceau peste liniile de tren. Cel mai probabil din cauza vechimi și a faptului că nu a mai fost consolidată, pasarela a cedat și a căzut peste șinele de tren.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Citește și JURNAL DE FRONT DIN AFGANISTAN. Ziua 5: Sub amenințarea mașinilor capcană – VIDEO
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro