Pensionara păstra o vază achiziționată de soțul său la o licitație din anii 70 într-o cutie de pantofi. După moartea bărbatului, femeia a aflat că deține o comoară, potrivit theguardian.com.

Obiectul pe care soțul pensionariei îl cumpărase cu 250 de lire, valora acum sute de lire sterline. Vaza era făcută de Hans Coper, unul dintre cei mai apreciați olari din lume.

Vaza a fost estimată la 20,000 de lire sterline, dar prețul ei a crescut în momentul în care două persoane și-au dorit vaza atât de tare încât au fost pregătiți să plece cu licitația de la 50-60,000 de lire sterline.

Astfel, la licitația din Devon s-a obținut pentru vază suma de 381,000 de lire sterline, cea mai mare sumă din istorie plătită pentru un produs de ceramică de studio modern.  Până la această licitație, prețul record pentru o astfel de vază fusese de 181,000 de lire sterline.

Hans Coper a fost un olar de origine germană, renumit pentru lucrările precum veselă, boluri, suporturi de lumânări, vaze, figurine, realizate într-un mod abstract.

Operele sale sunt foarte apreciate, căutate de colecționari, iar unele dintre ele sunt expuse în cele mai mari muzee din lume, precum Metropolitan Museum of Art, the Victoria and Albert Museum sau York Art Gallery.


Programul Rabla Plus 2018 începe luni, 26 martie. Care sunt condițiile la înscriere


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News