Incendiul a cuprins în noaptea de joi spre vineri o pensiune din satul Caraorman din Delta Dunării, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta, relatează Agerpres. Șapte persoane erau cazate în pensiune.
„În momentul izbucnirii incendiului, şapte turişti erau cazaţi, însă aceştia s-au autoevacuat şi au fost transportaţi într-o locaţie din apropiere”, precizează ISU Delta.
Una dintre persoane a avut nevoie de asistență medicală, din cauza unei intoxicații cu fum și a fost preluată de o ambulanță navală.
Pentru stingerea incendiului au intervenit 15 pompieri cu patru motopompe şi trei bărci, inclusiv o ambarcaţiune SMURD dotată cu un tun de apă.