Astăzi, 24 august, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că a fost înregistrat și un deces la categoria de vârstă 10-19 ani.
Este vorba despre un tânăr de 18 ani, din Galați, care suferea de afecțiuni oncologice, potrivit declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi, Liliana Iordăchescu, pentru Libertatea.
Aceasta este cea mai tânără persoană care a murit din cauza coronavirusului până acum în țara noastră.
Beatrice Mahler: „Tinerii să înțeleagă că trebuie să facem o echipă, altfel nu vom reuși”
Managerul general al Spitalului Marius Nasta din București, doctorul Beatrice Mahler, a atras atenția, prin intermediul Libertatea, că scăderea vârstei la persoanele decedate de COVID-19 „are o legătură directă cu modul în care sunt respectate regulile recomandate, inclusiv de către această categorie de populație”.
„Este trist și îngrijorător faptul că vârsta pacienților care decedează este în scădere, la fel cum îngrijorător este și numărul de cazuri de forme severe, tot mai multe, care afectează persoane tot mai tinere”, a spus Beatrice Mahler.
„Mi-aș dori ca tinerii să înțeleagă că trebuie să facem o echipă în această luptă. Pentru că altfel, fără ajutorul lor, nu vom reuși să găsim soluții”, a mai explicat managerul de la Marius Nasta pentru Libertatea.
În ultimele 24 de ore, 37 de persoane au murit din cauza COVID-19, bilanțul total fiind de 3.309 victime, de la startul pandemiei de coronavirus.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro