Polițista Celeste Ayala lucra la spitalul de copii Sor Maria Ludovica, din Buenos aires, Argentina, când micuțul a fost adus plângând cu disperare.
Ea a întrebat doctorii dacă are voie să țină și să hrănească copilul pentru că a acesta era înfometat, având în vedere că personalul spitalului nu i-a oferit de mâncare. Doctorii i-au acordat permisiunea și Ayala a îmbrățișat băiețelul, apoi l-a dus la sân și l-a hrănit, ceea ce l-a făcut să se oprească din plâns imediat, scrie Daily Mail.
„Am văzut că băiețelul era înfometat, în timp ce el își ducea mâna la gură. Așa că am cerut voie să-l îmbrățișez și să-l hrănesc. A fost un moment trist, mi s-a rupt sufletul când l-am văzut. Societatea ar trebui să fie mai sensibilă la asemenea probleme care afectează copiii. (…)”, a spus Ayala.
Un prieten de-ai polițistei, Marcos Heredia, a spus că angajații spitalului au spus despre copil că este ”murdar”, dar Ayala nu s-a îngrijorat. El a făcut o fotografie cu polițista hrănind copilul la piept, apoi a distribuit fotografia online.
„Vreau să fac public acest gest măreț de dragoste pe care Ayala l-a făcut. Nu i-a păsat că era murdar, așa cum l-au numit angajații spitalului. Ai făcut o treabă bună, Ayala!”, a spus Marcos.
Fotografia a primit peste 140.000 de like-uri și aproximativ 105.000 de share-uri.
CITEȘTE ȘI: Ecaterina Andronescu insistă ca Dragnea să demisioneze. Spune că partidul e în cădere liberă. „De la 45% la 25% e mult prea mult”