Mașina condusă de român a fost oprită la Pinzgau din Salzburg, luni, iar poliția a anunțat marți după-amiază primele rezultate ale anchetei. Un sirian a fost rănit la mână de un glonț tras dintr-un pistol și un al doilea în corp, de un foc de armă tras cu o pușcă de asalt a poliției.

Poliția din Salzburg a fost informată luni dimineață de polițiștii din Bavaria că șoferul unui microbuz a evitat controlul la intrarea în Germania, întorcându-se și plecând cu viteză. Inițial, polițiștii germani au urmărit mașina pe drumul federal spre Pinzgau, de la Steinpass spre Saalfelden, și la scurt timp poliția austriacă a preluat urmărirea.

O patrulă din Salzburg a reușit în cele din urmă să ajungă microbuzul și agenții au încercat să oprească vehiculul. Duba a izbit în mod repetat mașina de patrulare. În cele din urmă, unul dintre polițiști a tras de mai multe ori cu pistolul în mașina care rula cu viteză, în timp ce conducea, „pentru a pune capăt pericolului imediat pentru trecători și serviciile de urgență”, potrivit raportului poliției.

Șoferul a continuat să accelereze, în ciuda focurilor de armă. Cu puțin timp înainte de Saalfelden, a părăsit drumul principal, a ieșit de pe șoseaua acoperită de zăpadă și a rămas blocat. Șoferul a fugit în întuneric, zece sirieni au rămas în mașină.

Când doi ofițeri de poliție, un bărbat și o femeie, le-au cerut pasagerilor să iasă, femeia ofițer în vârstă de 34 de ani a tras un foc cu pușca de asalt a poliției, dintr-un motiv necunoscut, lovind un sirian de 27 de ani, care era în mașină.

Întrebată marți de APA, poliția nu a putut spune exact unde a fost lovit bărbatul, dar, potrivit unui purtător de cuvânt al poliției, rana e „pe corp”. De asemenea, nu s-a comunicat dacă rănirea e gravă sau pune viața în pericol pentru bărbatul împușcat. Polițista care a tras a acordat imediat primul ajutor, până la sosirea medicului de urgență.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

În mașina cu care încerca românul să scape se afla și un sirian cu o rană la mână. Cele două proiectile trase cu pistolul poliției în timp ce agenții conduceau este probabil să fi „avut un efect de ricoșare în vehicul” și să-l lovească în mână pe un sirian de 19 ani, care stătea în spatele scaunului șoferului. Acesta a refuzat tratamentul medical. În plus, doi polițiști au fost răniți în timpul urmăririi, când vehiculul de poliție a fost izbit și împins de mașina condusă de român.

Poliția l-a arestat pe presupusul șofer, un român de 34 de ani, la scurt timp după ce acesta a fugit. Urmărirea sa a avut loc pe o distanță de aproape 30 de kilometri. „Urmărirea a avut loc în ciuda vremii nefavorabile, cu ploaie, zăpadă și gheață, cu viteze extrem de mari și fără luarea în considerare a cetățenilor sirieni din vehicul, a utilizatorilor neimplicați ai drumului și a forțelor de poliție desfășurate”, se arată în raportul poliției.

Cei zece sirieni doreau să fie duși din Slovenia în Germania de către presupusul contrabandist. Până marți după-amiază, ei nu solicitaseră încă azil în Austria.

Urmărește-ne pe Google News