Ioana Cristea este poștăriță de 16 ani în comuna Conțești, județul Dâmbovița. Femeia spune că marți a trebuit să îndure gerul năprasnic, iar zeci de asistați sociali au agasat-o cu apeluri telefonice, nemulțumiți pentru că întârziau ajutoarele, scrie reporterpenet.ro. Intrigată de atitudinea localnicilor, femeia a publicat un mesaj pe Facebook la adresa celor care au preferat să sta în casă, la căldură, în timp ce ea umbla prin viscol.

„Nu mai sunaţi în disperare! Ajutoarele sociale pentru puturoşi nu sunt. Ieşiţi afară la zăpadă, că nu se poate circula. Vă aduc plicuri de azi dimineaţă şi sunaţi în disperare după ajutorul social. Nu se dă! Vineri, luni. Nu mai sunaţi că m-aţi disperat. Ieşiţi şi faceţi pârtie la porţi, că nu pot să vă pun plicurile”, este reacţia poştăriţei.

Ioana Cristea este şi consilier local PSD, la primul mandat.

La fel de revoltați au fost și localnicii din Conțești, unii dintre ei, care se așteptau ca oamenii care primesc ajutoare sociale să iasă pentru a curăța ulițele de zăpadă.

„Cine trebuia să facă? Uite, oamenii ăștia care iau bani degeaba. Asistenții (sic!) ăștia sociali! Reporter? Ei trebuiau să vină să deszăpezează? Da, bineînțeles. Trebuiau să vină și acolo la mine, dar au zis că vin dacă plătesc”, a precizat  o femeie, pentru mditv.ro.

Unii dintre cei care primesc ajutoare sociale au spus că nu au ieșit să deszăpezească trotuarele deoarece au probleme de sănătate.

„Ce probleme de sănătate aveți? Cu inima. Sunt cu inima? Ce problemă aveți? Cum îi zice? Nu mai știu! Cardiacă”, a spus Tina Tudorache (foto), o femeie din Conțești.

sursă foto: mditv.ro

„Mă doare, mă înțeapă, îmi vine să vomit”, a spus o altă localnică ce primește ajutoare sociale.

„V-ați luat scutire medicală? O să merg la Târgoviște să iau de acolo de la o doctoriță pentru că doctorița de aici nu dă. Nu dă? În Târgoviște vă dă? Da, sper că da. Fac o internare ambulatorie de o zi și s-ar putea să-mi dea”, a precizat o altă femeie.

În schimb, alți bărbați au preferat să nu curățe zăpada pentru a avea cum să-și răcească berea cumpărată de la birtul din sat, conform mditv.ro.

sursă foto: mditv.ro

Primarul din Târgovişte a afirmat, recent, că sute de persoane care primesc ajutor social nu muncesc pentru că au documente medicale în care sunt diagnosticate cu depresie şi anxietate. Edilul spune că la nivelul municipiului sunt 360 de asistaţi social.

„Din analiza pe care am făcut-o a rezultat o situaţie revoltătoare, în sensul că din cei aproximativ 300 de beneficiari apţi de muncă, 260 au prezentat documente medicale potrivit cărora nu pot depune efort fizic. Astfel, deşi pare greu de crezut, am constatat că o mulţime de beneficiari suferă de tot soiul de tulburări anxioase, depresive, depresive recurente etc, toate acestea incompatibile cu orice efort fizic. Consider intolerabilă o asemenea situaţie, motiv pentru care voi sesiza atât Colegiul Medicilor (din nou), cât şi Casă de Asigurări de Sănătate şi Direcţia de Sănătate Publică. Sunt 158 spre exemplu care au scutiri medicale pe luni întregi, 6, 12 luni. La aceştia se adaugă încă aproximativ 100 lună de lună care vin cu scutiri medicale punctuale. Acest lucru lipseşte de orice substanţă obligaţia prevăzută în Legea 416 (muncă în folosul comunităţii, n.r.)”, a precizat Cristian Stan, citat de reporterpenet.ro.

sursă foto: reporterpenet.ro


Citește și Impozitul și contribuțiile sociale pentru drepturile de autor vor fi din nou reținute la sursă


 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News