Incidentul a avut loc vineri, la „Lehmann High School”, din Kyle, statul Texas, a notat CNN.

Scenele au fost filmate de ceilalți elevi și au fost postate pe diverse rețele de socializare.

În imagini, se vede cum profesoara i-a aplicat mai mulți pumni în plină figură elevei, a trântit-o la pământ, iar apoi a călcat-o pe cap.

Elevii au reclamat imediat agresiunea, iar poliția a fost chemată de urgență la fața locului.

Profesoara Tiffani Shadell Lankford, în vârstă de 32 de ani, a fost arestată pe loc. Ea a fost dusă în fața unui judecător, unde i s-au citit acuzațiile și i s-a stabilit o cauțiune de 10.000 de dolari.

Direcțiunea școlii a anunțat că a concediat-o pe profesoara agresivă.

„Nu are nicio scuză sau nicio justificare pentru aceste fapte. Este de neconceput ce i-a făcut elevei”, a spus Tim Savoy, directorul școlii.

Profesoara agresivă a fost angajată la finalul lunii august și a participat la 17 cursuri la respectiva unitate de învățământ.

Victima a fost dusă imediat la spital de către tatăl ei.

Urmărește-ne pe Google News