Nesreen Abu ElFadel se afla în Marrakesh când s-a produs cutremurul.

„M-am dus în sat şi am început să întreb despre copiii mei: «Unde este Somaya? Unde este Youssef? Unde este această fată? Unde este băiatul acela?». Răspunsul a venit câteva ore mai târziu: «Sunt toţi morţi». Mi-am imaginat cum ţineam în mână foaia de prezenţă a clasei mele şi puneam o linie pe numele unui elev, unul după altul, până când am şters 32 de nume; acum sunt toţi morţi”, a declarat profesoara.

Copiii aveau vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Ei se numără printre cei aproape 3.000 de oameni care au murit în urma cutremurului considerat cel mai puternic care a lovit Marocul în ultimul secol.

Una dintre eleve, Khadija, a fost găsită întinsă în pat lângă fratele ei și cele două surori ale lor. Cu toții mergeau la școala din Adaseel, unul dintre satele cele mai afectate de seism.

Khadija era preferata mea. Era foarte drăguţă, inteligentă, activă şi îi plăcea să cânte. Obişnuia să vină la mine acasă, iar mie îmi plăcea să o învăţ şi să vorbesc cu ea”, povestește profesoara.

„Ultima noastră oră de curs a fost vineri seara, cu exact cinci ore înainte de cutremur. Învăţam imnul naţional al Marocului şi plănuisem să îl cântăm în faţa întregii şcoli luni dimineaţa”, mai spune Nesreen Abu ElFadel despre elevii ei, pe care îi descrie drept „niște îngeri”, care își doreau să învețe în ciuda sărăciei în care trăiau, considerând că educația este „cel mai important lucru din lume”.

Copiii vorbeau propria lor limbă, tamazight, iar araba și franceza „erau foarte greu de învăţat”, precizează ElFadel, adăugând că elevii ei „erau foarte inteligenţi şi aproape că vorbeau fluent ambele limbi”.

„Nu ştiu cum pot continua să îmi trăiesc viaţa”

Profesoara este acum în stare de șoc după ce a pierdut întreaga clasă de elevi.

„Nu dorm; sunt încă în stare de şoc. Oamenii mă consideră unul dintre cei norocoşi, dar nu ştiu cum pot continua să îmi trăiesc viaţa”, a declarat ea.

„Poate că într-o zi, când vor reconstrui şcoala şi vor fi reluate cursurile, vom putea să-i comemorăm pe aceşti 32 de copii şi să le spunem povestea”, speră profesoara.

Cursurile au fost întrerupte de ajutorități, temporar, în zonele cele mai afectate de cutremur. 530 de unități de învățământ au fost avariate, unde dintre ele fiind distruse complet.

Fotografie cu caracter ilustrativ: Hepta

Urmărește-ne pe Google News