IŞJ Bihor a reclamat-o pe profesoară procurorilor încă din luna septembrie, la scurt timp după debutul anului şcolar, dar abia acum Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a anunţat că a deschis dosarul penal. Între timp, femeia a participat şi la protestele față de purtarea măştilor de protecţie, organizate în Oradea.

“De la începutul anului şcolar, respectiv din data de 1 septembrie 2020, doamna profesoară X, titulară la Şcoala Gimnazială nr. 1 Bulz şi cu completarea normei didactice la Şcoala Gimnazială Dacia Oradea, nu a purtat masca de protecţie impusă în contextul actual al riscului de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, fiindu-i atrasă atenţia în repetate rânduri cu privire la acest aspect, însă aceasta nu s-a conformat”, se arată într-un comunicat transmis marţi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, citat de Ebihoreanul.

Profesoara a mai instigat şi alte cadre didactice şi părinţi de a nu purta mască sau de a lăsa copiii fără mască la orele de limba engleză. Acum, cadrul didactic este cercetat pentru trei infracţiuni prevăzute de Codul Penal: zădărnicirea combaterii bolilor, nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, dar şi abuz în serviciu.

Nu este singurul cadru didactic din Bihor cercetat penal pentru că subminează eforturile de combatere a pandemiei de COVID-19. În atenţia procurorilor este și un profesor de la Liceul cu Program Sportiv Bihorul, care s-a filmat în clasă în timp ce el şi elevii lui purtau măşti de clovn, ca o formă de protest faţă de faptul că “Guvernul ne obligă să purtăm măşti, ne determină să ne comportăm şi să fim ca nişte animăluţe în ţarc”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News