„Potrivit imbecilei de ministră pe care o avem, este imbecilă, este analfabetă ministra pe care o avem. Avem un ministru al educaţiei care în viaţa ei nu a predat o oră. Şi este ministrul educaţiei. Mă împuşc”, a fost înregistrată spunând profesoara după finalizarea grevei din învăţământ.
Potrivit Ziarului de Maramureş, nu este prima oară când profesoara are un comportament nepotrivit față de elevii săi.
Părinţii copiilor au făcut mai multe plângeri la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş în legătură cu comportamentul acesteia.
Şeful IŞJ Maramureş, Mihai Pop, a cerut să fie luate măsuri în acest caz, deoarece problemele cu comportamentul profesoarei respective sunt de cinci ani, precizează aceeași sursă.
Profesoara a comentat pentru presa locală doar că nu are nimic de declarat și că o anchetă este în derulare.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!