Julia Koch își ținea cursul online la școala primară Edgewood pe 22 septembrie, când a primit un telefon de la Cynthia Phillips, bunica unei eleve, care a vrut avea dificultăți tehnice cu tableta nepoatei sale.
În timpul apelului, bătrâna a început să rostească cuvintele tot mai neclar.
„Era clar că avea ceva, era foarte ciudat. Cuvintele ei erau atât de amestecate și nu puteam înțelege ce încearcă să spună”, a declarat profesoara pentru CNN.
Îngrijorată de faptul că bunica, a cărui vârstă nu a fost dată publicității, ar putea fi în pericol, profesoara l-a sunat imediat pe directorul școlii din Muskegon Heights. Acesta a sunat-o apoi pe bătrână, dar i-a transmis unui angajat al școlii să alerteze doctorii și să trimită o ambulanță la locuința femeii.
Am observat că vorbea foarte greu și am întrebat-o dacă este în regulă, însă abia își găsea cuvintele, iar starea ei se înrăutățea cu fiecare minut.
Directorul școlii, pentru CNN:
„Știam simptomele, pentru că și eu l-am pierdut pe tatăl meu din cauza unui accident vascular cerebral, așa că i-am spus să rămână pe loc pentru că imediat va sosi un echipaj ca să o ajute”, a continuat directorul școlii.
Chiar dacă o ambulanță se îndrepta spre casa bătrânei, directorul a trimis câțiva angajați la locuința acesteia, pentru a se asigura că nepoata ei nu rămâne singură în casă.
Astfel, bătrâna a fost transportată la spital, iar nepoata ei a rămas în grija unui angajat al școlii, până când părinții ei au revenit acasă.
„Aș fi murit dacă profesorul nu mi-ar fi acordat ajutorul așa de repede”, a spus bunica de pe patul de spital. Medicii au confirmat că a suferit un atac cerebral, însă spun că își va reveni. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am murit în fața copiilor”.
În timp ce povestea a devenit cunoscută, directorul școlii a ținut să-și laude angajații, pentru modul rapid în care au acționat.
„Avem oameni minunați aici care nu s-au gândit de două ori să cheme ajutor și să se urce imediat în mașină pentru a pleca la fața locului ca să verifice starea femeii”, a spus el.